Tulburările de anxietate la copii și adolescenți

Tulburările de anxietate sunt cele mai întâlnite la copii și adolescenți. Studiile arată că unul din patru copii se confruntă cu o problemă de anxietate, iar prevalența în rândul acestora este de 15%. Aceste tulburări au consecințe negative asupra stării de bine a copilului și asupra funcționării sale în viața de zi cu zi.

Anxietatea reprezintă o reacție la o amenințare percepută ca fiind reală; este o reacție de frică și anticipare a evenimentelor negative ce pot avea loc.

Ca urmare, copilul își limitează explorarea noului, reducând zona sa de confort și pe cea a familiei.

Anxietatea se învață în familie. Majoritatea copiilor care se confruntă cu o problemă de anxietate au cel puțin un părinte cu o problemă similară. Fratele sau sora unui copil anxios prezintă un risc mai mare de a învăța anxietatea decât ceilalți copii.

Anxietatea este o tulburare care apare ca rezultat al interacțiunii dintre vulnerabilitatea biologică a copilului, vulnerabilitatea psihologică învățată din familie și din contextul de viață al copilului (școală, mediu), și evenimentele stresante din viața acestuia.

Tratamentul anxietății implică modificări și schimbări în context care să-l ajute pe copil să învețe mecanisme adecvate de răspuns la neliniște, frică sau teamă.

Contextul în care copilul se dezvoltă este reprezentat de:

– comportamentul sau reacțiile părinților, – mesajele pe care părinții le transmit copilului și – mediul educațional al acestuia.

Tratamentul anxietății copilului în psihoterapie constă în:

– intervenția focalizată pe părinți, reducerea anxietății acestora; – intervenția în mediul educațional al copilului, – intervenția adresată în mod direct copilului.

80% dintre copii cu tulburări de anxietate au și o tulburare comorbidă, cum ar fi depresia sau tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție. De aceea, o evaluare amănunțită a posibilelor comorbidități și a factorilor de risc pentru dezvoltarea altor tulburări de anxietate este necesară.

Printre tulburările de anxietate menționăm: anxietatea de separare, tulburarea de anxietate generalizată, anxietatea socială, anxietatea de performanță, tulburarea de panică, agorafobia, tulburarea obsesiv-compulsivă, fobiile specifice, tulburarea de stres posttraumatic.

Factorii care cauzează anxietatea la copii și adolescenți sunt:

Factori biologici (temperament, sensibilitatea pentru anxietate) Factori psihologici (tipul de atașament părinte-copil, percepția controlului) Factori sociali (familie, școală, prieteni, etc) Personalitatea sensibilă a copilului îl predispune la dezvoltarea tulburărilor de anxietate. Acesta are o receptivitate crescută față de evenimentele negative și interpretează amenințările. Acești copii se sperie, se întristează și se înfricoșează mai ușor decât alți copii. Sunt mai vulnerabili, pe tot parcursul vieții, la emoții negative.

Temperamentul copilului este un indicator al vulnerabilității la anxietate. Dimensiunile temperamentului sunt: nivelul de activitate, ritmicitate, apropiere-retragere, adaptabilitate, intensitate, timp de reacție, dispoziția afectivă, distractibilitatea și persistența atenției.

60% dintre copii au un temperament „ușor” adaptabil crescut, în timp ce 15%-20% au un temperament „dificil”, caracterizat de reactivitate negativă, afectivitate negativă și control scăzut emoțional și atențional.

Inhibiția comportamentală este un indicator important al anxietății. Aceasta se manifestă prin inhibiție crescută, teamă, precauție, iritabilitate, dependență de adult, retragere în contexte străine, nefamiliare, căutarea persoanelor de siguranță.

Inhibiția comportamentală se manifestă în:

– comportament de evitare a persoanelor și situațiilor străine, nefamiliare; – retragere și evitare a situațiilor noi; – căutare să stea numai în preajma părintelui; – denotă un grad de stres în situații noi: plânge, spune că vrea să plece; – se apropie de persoanele noi după o perioadă de timp.

Acești indicatori se manifestă la 10-15% dintre copii, au o bază genetică și reprezintă un indicator de vulnerabilitate în dezvoltarea tulburărilor de anxietate.

Emoționalitatea negativă

Copiii care au o inhibiție comportamentală prezintă și o emoționalitate negativă crescută. Aceasta se asociază cu anxietate sporită, dar și cu depresie și tulburări de conduită.

Emoționalitatea negativă și controlul voluntar scăzut reprezintă factori relevanți în dezvoltarea anxietății.

Controlul voluntar este un factor de reglare temperamental și se manifestă în controlul atenției și al inhibiției. Tulburarea de anxietate se corelează cu niveluri scăzute ale controlului voluntar.

Emoționalitatea negativă crescută, împreună cu concentrarea atenției pe aspectele amenințătoare ale mediului și pe subestimarea competentelor personale, pot conduce la generarea și stabilizarea răspunsurilor anxioase.

Se recomandă adresarea problemei unui specialist în psihoterapia copilului și adolescentului și urmarea unui proces terapeutic, împreună cu părinții, focalizat pe scăderea simptomelor de anxietate și pe o mai bună adaptare a copilului la mediile din care face parte.

Referințe bibliografice:

Ghid de psihoeducație pentru profesioniștii din domeniul sănătății și educației – „Tulburările de anxietate la copii și adolescenți”, Organizația Salvați Copiii București

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *