Tati, nu pleca!

Tati, nu pleca! este un roman emoționant care explorează impactul devastator al divorțului părinților asupra unui băiețel în vârstă de șapte ani.

Autorul Radu Chivulescu, psiholog de profesie, analizează lumea interioară a copilului, oferind o perspectivă sensibilă asupra complexității sale și a întregului proces afectiv de înțelegere și acceptare.

Trezindu-se în tumultul unei acțiuni de separare dureroase, David este martor la destrămarea familiei sale.

El se simte prins într-un vârtej de emoții contradictorii, neștiind cum să gestioneze sentimentele de vinovăție, tristețe și confuzie care îl copleșesc.

Accentul cărții cade pe psihologia copilului, prezentându-se în mod direct percepțiile băiatului și modul în care David ajunge să își asume responsabilitatea pentru despărțirea părinților săi, crezând că el este de vină pentru tot și că toate se întâmplă din cauza sa.

Romanul captează dilemele interioare ale lui David, purtându-ne în adâncurile sufletului său vulnerabil.

Cititorii pot simți durerea și frica băiatului, în timp ce confuzia sa tot crește, cu fiecare moment șocant la care asistă.

Este impresionantă maniera în care scriitorul Radu Chivulescu reușește să transmită această perspectivă intensă, autentică, a unui copil, aducând subiectul complex al divorțului într-o lumină realistă și dureroasă.

David este un băiat curios, a cărui pasiune pentru ascultatul la uși provoacă mari probleme întregii familii.

Atunci când, fără să înțeleagă ce a văzut exact, își surprinde tatăl și bona făcând sex în bucătărie și apoi îi desenează la școală așa cum i-a observat el pe gaura cheii, declanșează o serie de acțiuni ale celorlalți care îi vor da complet viața peste cap.

Autorul adoptă o abordare narativă specială, imitând vocea și gândirea băiețelului.

Prin intermediul acestei abordări, ni se transmite genuin perspectiva și înțelegerea lumii prin ochii unui copil, creându-se o conexiune emoțională puternică între cititor și protagonist.

Stilul de scriere este caracterizat de un limbaj simplu, dar plin de sensuri profunde.

Limbajul e adaptat la nivelul de înțelegere al personajului principal, astfel încât cititorul se simte imersat în gândurile și percepțiile lui David.

Frazele sunt concise, ritmul este alert și dialogurile sunt autentice, încărcate de inocență.

E remarcabilă utilizarea repetițiilor și a ritmurilor de vorbire specifice copiilor. Aceste elemente contribuie la realismul și credibilitatea poveștii.

În timp ce parcurgeam romanul, am observat diferențele bruște dintre naivitatea manifestată de David în anumite situații grave și comportamentul său normal. Am înțeles încă înainte de a ajunge la finalul cărții că ele sunt prezentate voit astfel, dar am citit cu interes explicațiile autorului despre comportamentul regresiv, în postfața intitulată Din culise.

Prin regresie, băiețelul de șapte ani revine la stadii mai timpurii de dezvoltare și manifestă comportamente specifice vârstei mai mici. Acest lucru accentuează fragilitatea și nevoia de protecție a personajului, amplificând tensiunea emoțională și înduioșarea cititorilor.

Punctul de vedere din romanul Tati, nu pleca! ne oferă un alt gen de viziune asupra lumii, o reflexie a modului în care copiii o percep și o înțeleg.

«“Pleacă! Să nu te văd!” țipă mami împingându-l pe tati cât colo. David îi privește cu ochii căscați. E încremenit, inima i se zbate în piept ca o pasăre abia prinsă în cușcă, în cameră nu mai e destul aer. Tati spune ceva, dar David nu înțelege.

Ce tare doare burtica! observă el, rezemându-se de peretele din spate. Parcă se înăbușe. Îl apucă amețeala. Mami zbiară:

“Fă-ți bagajele și pleacă din casa mea!” lui David îi țiuie urechile, scutură din cap, ar vrea să se trezească din visul ăsta urât. Închide ochii, apoi îi deschide. Visul urât continuă, mami strigă iară:

“Vreau să pleci dracu’ din casa asta! Pleacă! Pleacă odată!” urlă ea dând din mâinile roșii spre tati. Picioarele lui David se fac de gumă, se scurge în jos pe lângă perete.

Nu! De ce să plece? Unde să pleci, tati? Își trage genunchii la gură, tremurând. Închide iarăși ochii și începe să plângă înăbușit. Suspine înfundate îl zguduie. E ca și cum ar fi singur, singur de tot într-o cameră neagră din care nu mai poate ieși. Abia reușește să înghită gurițe mici de aer printre suspine. Lacrimile îi alunecă pe obraji: Căcăciosul ăla de desen! Din cauza mea! Nu! Tati! Nu! N-am vrut, mami! Mintea i se zbate neputincioasă, iar lumea pare că se sfârșește pentru el.

“David, puiule!” vocea lui tati se aude de departe. Corpul continuă să îi tremure. Simte ceva pe umeri, ca o atingere.

“David! Respiră, mami. Respiră, mama e aici cu tine!” răzbate ca printr-o ceață vocea caldă a lui mami. Apoi cineva îl atinge blând pe cap, îi mângâie părul, îi cuprinde gâtul și ceafa, apoi pare că îl strânge în brațe, căldura îl face să se simtă mai bine, nici nu își dăduse seama cât de frig îi era.

“Și tata e aici cu tine. Suntem amândoi aici cu tine!” se aude tati. Cineva îl atinge pe umăr. Deschide ochii și privește printre genele umede. Tati e foarte aproape. Mami e pe jos lângă el, îl ține în brațe din lateral. În partea cealaltă e tati care se uită la el cu o față care pare speriată.»

Prin intermediul personajului David, autorul desfășoară o călătorie profundă în inima și mintea unui copil, captând inocența, curiozitatea și motivațiile care îl ghidează.

Odată cu descrierea metodelor de terapie modernă, este abordată cu delicatețe tema reconstruirii sinelui și a descoperirii puterii interioare, cu ajutor specializat, pentru a depăși momentele dificile.

Romanul ne provoacă să medităm la complexitatea experiențelor copiilor și la influența pe care acestea o au asupra formării identității lor.

Povestea lui David aduce în prim-plan importanța empatiei, a comunicării și a sprijinului emoțional în momentele delicate din viața celor mici.

Cartea Tati, nu pleca! este o lectură captivantă și educativă, potrivită atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți, ce ne invită să reflectăm asupra impactului relațiilor părinte-copil și ne oferă o nouă perspectivă asupra interpretării emoțiilor umane.

Radu Chivulescu este psiholog format ca psihoterapeut și a lucrat de mai mult de un deceniu în domeniul educației nonformale. Deși nu scrie despre clienții săi, practica de la cabinet îl ajută să construiască aspecte intime semnificative din existența propriilor personaje.

https://www.storycraft.ro/shop/tati-nu-pleca/

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *