„Sunt divorțat din anul 2020 și trăiesc alienarea fiicei mele Sofia, în vârstă de 7 ani și jumătate”
Mă numesc Ștefan R., locuiesc în Constanța, am 43 de ani, sunt ofițer instructor, în prezent sunt necăsătorit, divorțat din anul 2020 și trăiesc alienarea fiicei mele Sofia, în vârstă de 7 ani jumătate.
Am fost în relație cu fosta mea soție timp de 17 ani din care, căsătoriți 14 ani. Divorțul s-a pronunțat la notar, în ianuarie 2020 la solicitarea fostei soții și fără un motiv întemeiat. Ulterior am aflat că divorțul a fost cerut din cauza caracterului meu „narcisist și manipulator”.
Separarea s-a produs efectiv la circa șase luni după divorț, timp în care stările fostei soții au alternat între „suntem în continuare un cuplu” și „suntem divorțați”.
După separare am colaborat bine timp de 5-6 luni, în ceea ce privește împărțirea atribuțiilor și timpului petrecut cu fiica noastră Sofia. Situația s-a schimbat total în ianuarie 2021 când fosta soție a refuzat să o mai lase pe Sofia la mine, motivând aceste acțiuni prin acuzația că mi-aș fi abuzat fiica. Ulterior am fost evident angrenați într-un malaxor juridic cu tot felul de proceduri, anchete, expertize, etc, dar care nu au avut nicio implicație concretă și rapidă în ceea ce privește interesul superior al copilului. Astfel, deși mare parte din aceste proceduri au avut rezoluții care îmi sunt favorabile, constat acum că nu-mi sunt de folos și este ca și cum am fost cu toții trimiși pe o pistă falsă pentru ca procesul de alienare început tot atunci să aibă efect maxim.
Întrucât în convenția notarială de la divorț nu era specificat un program clar de vizitare și care prin urmare nu putea fi pus în aplicare, am deschis acțiune în instanță pentru stabilirea unui astfel de program, ulterior am apelat la instituția ordonanței președințiale prin care am obținut programul provizoriu de vizitare valabil și în ziua de astăzi, respectiv două weekenduri din lună, vizită la domiciliul minorei câte trei ore sâmbăta și trei ore duminica în prezența mamei.
Procesul de alienare
Din luna iulie 2021 și până în februarie 2023 am beneficiat de programul obținut prin ordonanță președințială fiind nelipsit de la vizitele stabilite. A fost foarte bine la început, fiica mea se bucura foarte mult de vizite, mă aștepta la ușă, mă conducea când trebuia să plec și la primele vizite chiar spunea că vrea să meargă la mine. Ulterior am început să văd efectele procesului de alienare ce erau tot mai evidente cu fiecare vizită. Sofia nu mai spunea nimic atunci când ajungeam la ea, se întorcea cu spatele și nu mai comunica cu mine atunci când vizita se încheia, nu mai mânca nimic din ceea ce-i aduceam, facea completări la afirmațiile aberante ale mamei sale la adresa mea și de multe ori chiar mă lovea.
Totul a culminat la vizita de la sfârșitul lunii februarie anul acesta, când Sofia nu a mai vrut să iasă de după ușa camerei în care era, iar la insistențele mele să vină să o văd a început să plângă și să strige „nu vreau, nu vreau, dă-l afară..” Este și data de la care nu am reușit să o mai văd pe fiica mea, desi în continuare nu am lipsit de la nicio vizită, însă de atunci ori nu le găsesc acasă ori nu mi se deschide ușa.
Deși am încercat tot timpul să comunic cu fosta soție, primesc mereu aceleași răspunsuri de genul „copilul are nevoie de timp”, „mai important este confortul copilului decât drepturile tale”, „Sofia plânge și se sperie când aude că trebuie să vii la vizită”, „te rog să încetezi cu aceste presiuni”, etc.
În prezent vizitele se desfășoară sub forma agătării unei pungi cu jucării în mânerul de la ușa apartamentului cu speranța că Sofia trimite un gând și către tatăl ei atunci când desface acele jucării. Mă interesez de fiica mea la scoală, încerc să aflu despre activitățile în care este implicată și în același timp mă informez despre acțiunile care se mai pot face în vederea restabilirii legăturilor cu ea.
IN PREZENT, VIZITELE SE DESFĂȘOARĂ SUB FORMA AGĂTĂRII UNEI PUNGI CU JUCĂRII ÎN MÂNERUL DE LA UȘA APARTAMENTULUI CU SPERANȚA CĂ SOFIA TRIMITE UN GÂND ȘI CĂTRE TATĂL EI ATUNCI CÂND DESFACE ACELE JUCĂRII.
Etapele inteprinse din punct de vedere legal
- process civil de stabilire a domiciliului minorului/program de vizitare, inițiat in februarie 2021, nesoluționat încă;
- ordonanță președințială pentru stabilire program vizitare, inițiată martie 2021, soluționată cu acordarea programului de vizitare valabil și în prezent;
- două proceduri de punere în executare a hotărârii judecătorești soluționate cu process verbal de constatare a neprezentării mamei minorei;
- multiple petiții către DGASPC, poliție, SPAS, instituții care desi mi-au dat dreptate și chiar raspunsuri scrise favorabile, susțin ca sunt limitate în acțiunile lor și mă trimit către instanțele de judecată.
Sursa: AlienareParentala.ro