Alienarea parentală, încurajată de unii psihologi sau psihoterapeuți

Alienarea parentală este un subiect sensibil, despre care se discută mult prea puțin în spațiul public din România. Mai mulți părinți ne-au semnalat că acest fenomen a ajuns să fie încurajat chiar de unii psihologi sau psihoterapeuți! Aceștia au transformat profesia în afacere și încearcă să-și rotunjească veniturile fără să mai țină cont de deontologie.

Părinții alienatori apelează la psihologi sau psihoterapeuți care se autopromovează online cu scopul de a-i influenta, prin “terapie”, pe copiii care nu cedează alienării pe care o practică. Ei încearcă o “spălare pe creier” a copiilor, iar din păcate mulți “specialiști” au făcut din asta o afacere de pe urma căreia obțin venituri deloc neglijabilile.

Deontologic vorbind, rolul unui psiholog este acela de a promova relații sănătoase și dezvoltarea echilibrată a copilului. Încurajarea unui atasament unilateral față de un singur părinte, fără să cunoască și celălalt părinte, poate avea consecințe negative asupra dezvoltării emoționale a copilului. Rolul real al psihologului este acela de a sprijini un echilibru în relația copilului cu ambii părinți și de a facilita comunicarea deschisă între toți membrii familiei.

Psihologul nu “repară” copiii!

Când copilul se confruntă cu dificultăți și probleme, adesea se recomandă să mergi la un psiholog, dar ce poate face cu adevărat un psiholog pentru copii? Vor rezolva ei problema? Poate fi anxios să te gândești să îți duci copilul la un profesionist în sănătatea mentală, dar informându-te cu privire la ce să te aștepți și cum să abordezi terapia poate atenua temerile tale și poate stabili așteptările pentru proces.

Iată câteva lucruri de reținut atunci când îți duci copilul la un psiholog:

1️⃣Un psiholog pentru copii nu va „repara” copilul tău. Este o concepție greșită că un psiholog va rezolva problema. Rolul unui psiholog este să fie alături de copilul tău și, posibil, de tine, părintele, într-un moment dificil. Da, problema s-ar putea rezolva și conflictul s-ar putea încheia, dar prin colaborarea familiei. Gândește-te la psiholog ca la o sursă de sprijin și instrumente necesare pentru copilul și familia ta, pentru a ajuta la „repararea” problemei, mai degrabă decât să o „repare” singuri.

2️⃣Nu uita, de asemenea, că nu este vorba de a repara “un copil stricat”. Comportamentul necorespunzător și emoțiile neplăcute sunt parte normală a vieții și dezvoltării copilului. Pot exista perioade în parenting care par copleșitoare, urmate de perioade care par ușor de gestionat. Rolul unui psiholog pentru copii este să asiste în aceste momente dificile.

3️⃣Părinții sunt influența cea mai importantă în lumea unui copil, prin urmare, schimbările sunt mai bine realizate prin educarea părinților, în loc să se efectueze terapie în principal cu copilul. De asemenea, pot fi făcute recomandări pentru profesori. Gradul de implicare poate varia în funcție de vârsta copilului, precum și de furnizor. De obicei, părinții sunt foarte implicați în terapie cu copiii foarte mici. Nu îți face griji dacă îți este frică că un psiholog ar putea prelua rolul tău de părinte, ei sunt acolo să te sprijine! Niciun psiholog nu poate înlocui dragostea, sprijinul și influența unui părinte.

4️⃣Progresul în tratament nu este liniar, ceea ce înseamnă că îmbunătățirile vor fi observate în momente diferite. Fii răbdător și ia în considerare circumstanțele externe, obiectivele stabilite și dedicarea față de tratament înainte de a renunța prea devreme la terapie. Gestionarea așteptărilor tale te poate ajuta să îți sprijini copilul atunci când întâmpină dificultăți și provocări suplimentare.

Echidistanța, cheia terapiei copilului

În terapia unui copil provenit dintr-o familie divorțată, este important ca psihologul să discute sincer cu ambii părinți, nu doar cu cel care îi plătește serviciile. Asta din mai multe motive:

1️⃣ Perspectivă completă:

Prin interacțiunea cu ambii părinți, psihologul poate obține o perspectivă mai completă asupra dinamicii familiei, evenimentelor care au dus la divorț și impactul acestuia asupra copilului.

2️⃣ Cooperare:

Implicarea ambilor părinți în terapie poate promova cooperarea și comunicarea între ei în beneficiul copilului. Aceasta poate contribui la stabilirea unui mediu mai stabil și susținător pentru dezvoltarea copilului.

3️⃣ Consistență:

Prin colaborarea cu ambii părinți, psihologul poate ajuta la asigurarea unei abordări consistente în ceea ce privește regulile, limitele și îngrijirea copilului în ambele gospodării.

4️⃣ Resurse:

Părinții pot oferi informații valoroase despre copil și pot participa activ la strategiile de intervenție, contribuind astfel la eficacitatea terapiei.

5️⃣ Atenuarea tensiunilor:

Prin intermediul discuțiilor cu ambii părinți, psihologul poate ajuta la gestionarea tensiunilor și la rezolvarea conflictelor dintre ei, ceea ce poate avea un impact pozitiv asupra bunăstării emoționale a copilului.

6️⃣ Model de comunicare:

Prin interacțiunea cu ambii părinți, copilul poate observa un model pozitiv de comunicare și cooperare între ei, ceea ce poate influența ulterior modul în care el însuși relaționează cu ceilalți.

În ansamblu, în terapia copilului dintr-o familie divorțată, implicarea ambilor părinți contribuie semnificativ la promovarea unei ajustări sănătoase și a dezvoltării copilului în această situație complexă.

Psihologii din DGASPC incearcă să încline balanța

Există situații în care mulți psihologi din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) încearcă să influențeze copiii să aleagă unul dintre părinți, iar acest lucru ar putea ridica preocupări cu privire la etica și profesionalismul acestor psihologi. Astfel de comportamente pot fi dăunătoare și contrare principiilor deontologice ale profesiei de psiholog.

Psihologii angajați la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) nu ar trebui să fie partinitori și nici să influențeze copilul să aleagă între părinți. Rolul psihologilor în această poziție este să protejeze și să promoveze bunăstarea copilului, asigurându-se că drepturile și nevoile acestuia sunt respectate în primul rând.

Ei ar trebui să ofere suport și consiliere imparțială, luând în considerare interesul superior al copilului. Influencarea copilului pentru a alege între părinți nu este în beneficiul său și ar putea afecta dezvoltarea sa emoțională și relațiile cu ambii părinți. Psihologii din cadrul instituțiilor de protecție a copilului ar trebui să acționeze cu integritate, obiectivitate și respect față de drepturile și bunăstarea copilului, evitând orice formă de partinire sau influențare în deciziile legate de părinți.

Dacă sunteți martor la astfel de comportamente sau aveți motive să credeți că un psiholog din DGASPC încalcă principiile etice sau își desfășoară activitatea în mod partinitor, ar putea fi util să înregistrați aceste preocupări prin orice mijloace și să sesizați de îndată organizațiile de reglementare a practicii psihologice!

Psihologul părtinitor face mai mult rău decât bine

Nu de puține ori, psihologii sau psihoterapeuții aleg să țină partea părintelui care achită “nota de plată”, deși deontologia cere echidistanță în astfel de cazuri. În cazul unui copil provenit dintr-o familie divorțată, psihologul care alege să nu discute cu unul dintre părinți săvârșește o încălcare gravă a principiilor deontologice. Este un comportament etic neadecvat, deoarece nu asigură o abordare echilibrată și completă în terapie.

Consecințele negative ale unei astfel de decizii asupra terapiei copilului pot fi semnificative:

1️⃣ Perspectivă limitată:

Fără a discuta cu ambii părinți, psihologul poate să nu obțină o înțelegere completă a dinamicii familiei și a influențelor asupra copilului, ceea ce poate afecta precizia evaluării și a planificării intervenției.

2️⃣ Alienare parentală:

Alegerea de a nu implica unul dintre părinți poate contribui la crearea unei situații în care copilul dezvoltă un sentiment de alienare față de părintele neglijat. Aceasta poate avea un impact negativ pe termen lung asupra relației dintre copil și părintele absent.

3️⃣ Rezultate terapeutice reduse:

Fără sprijinul și participarea ambilor părinți, terapia poate avea rezultate mai slabe sau poate să nu abordeze în mod eficient problemele copilului legate de situația familială.

4️⃣ Tensiuni suplimentare:

Excluderea unui părinte din terapie poate amplifica tensiunile dintre părinți și poate contribui la conflicte mai mari în cadrul familiei.

5️⃣ Încălcarea deontologiei:

Alegerea de a nu implica ambii părinți poate afecta încrederea în competența și integritatea psihologului în ochii părinților și ai copilului.

Pentru un psiholog care își respectă profesia, este necesar să abordeze terapia copilului provenit dintr-o familie divorțată printr-un angajament de a include ambele părinți și de a asigura o abordare cuprinzătoare și echilibrată pentru a maximiza beneficiile terapiei și pentru a evita potențialele consecințe negative.

Consilierea parentală NU este terapie de cuplu

Unii psihologi confundă termenii și încearcă “experimentul” împăcării forțate a părinților, invocând “interesul superior al copilului”. Această tendință este una periculoasă și cu potențial destructiv asupra tuturor părților implicate, dar mai ales a copilului.

Un psiholog nu ar trebui să forțeze impăcarea între doi părinți despărțiți, chiar dacă argumentează că este în interesul copilului, mai ales dacă unul dintre părinți (sau ambii) nu dorește să mai reia relația. Acest lucru constituie o încălcare a deontologiei profesionale din următoarele motive:

1️⃣ Respectarea autonomiei:

Un principiu de bază al eticii profesionale în psihologie este respectarea autonomiei și a drepturilor individuale ale clienților. Forțarea impăcării între doi părinți împotriva voinței lor poate încălca acest principiu și poate afecta încrederea în terapeut.

2️⃣ Consimțământ informat:

Orice intervenție sau recomandare în terapie ar trebui să se bazeze pe consimțământul informat al părinților. Dacă unul dintre părinți nu este de acord să reia relația, acest lucru ar trebui respectat și luat în considerare în planificarea terapiei.

3️⃣ Abordare echilibrată:

În loc să forțeze o impăcare, psihologul ar trebui să încurajeze comunicarea deschisă, să ajute la gestionarea conflictelor și să lucreze cu părinții pentru a crea un mediu în care copilul să beneficieze de o relație sănătoasă cu ambii părinți, chiar dacă aceștia nu sunt împreună.

4️⃣ Centrarea pe copil:

În loc să încerce să forțeze o impăcare între părinți, psihologul ar trebui să se concentreze pe bunăstarea emoțională a copilului și să sprijine dezvoltarea sa într-un mod care să țină cont de situația familială specifică.

Un psiholog ar trebui să acționeze în interesul clienților săi și să respecte principiile etice și deontologice ale profesiei, evitând orice presiune sau acțiuni coercitive care ar putea afecta autonomia și bunăstarea părinților sau a copilului.

Psihologii care încalcă deontologia pot fi trași la răspundere

Un psiholog care încurajează alienarea parentală poate fi catalogat ca având un comportament etic neadecvat și poate fi considerat ca acționând în mod contrar principiilor deontologice ale profesiei.

Comportamentul unui psiholog care încurajează alienarea parentală poate avea consecințe serioase asupra bunăstării emoționale a copilului și poate perpetua tensiuni și conflicte în cadrul familiei. Acest lucru contravine principiilor etice și profesionale ale psihologiei, care includ respectarea autonomiei individuale, promovarea bunăstării clienților și evitarea acțiunilor care pot dăuna acestora.

Dacă un psiholog este dovedit sau identificat că încurajează alienarea parentală sau că se implică într-un comportament etic neadecvat, acest lucru poate avea consecințe precum:

1️⃣ Suspendarea sau revocarea licenței profesionale:

Colegiul Psihologilor din România sau Agențiile de reglementare a practicii psihologice pot investiga și lua măsuri disciplinare împotriva psihologilor care încalcă standardele etice și profesionale.

2️⃣ Pierderea încrederii clienților:

Acțiunile etic neadecvate pot duce la pierderea încrederii clienților și la prejudicii aduse reputației profesionale a psihologului.

3️⃣ Plângeri legale:

Părinții sau alte părți afectate pot depune plângeri legale împotriva psihologului pentru implicarea în comportamente care pot avea consecințe negative asupra copiilor sau părinților.

Este important ca psihologii să acționeze cu integritate și responsabilitate, respectând principiile etice și profesionale ale profesiei și luând în considerare bunăstarea și nevoile clienților lor, în special a copiilor implicați în situații de divorț sau separare.

Psihologia nu e doar “o afacere”

În cazul în care aveți cunoștință de psihologi care încalcă deontologia profesională, puteți contacta Colegiul Psihologilor din România pe adresa de email deontologie@copsi.ro

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *