Otrăvirea zilnică prin alienare parentală echivalează cu distrugerea psihică ireversibilă a copilului

Patologia alienarii parentale este deosebit de nociva insa este extrem de stupida. Evolueaza doar prin nepasarea oamenilor si odata ce este expusa isi pierde puterea instantaneu.

Este timpul ca impreuna sa scoatem la lumina acest rau.

Nimeni nu cunoaste mai bine durerea copilului decat parintele lui.

Il doare sa se treazasca furat si ascuns de cel care i a dat viata si l-a crescut? Trebuie sa doara tare in suletul lui de COPIL.

ll doare pe parintele care l-a udat in fiecare zi cu toata dragostea si afectiunea pe care doar un parinte o poate avea fata de copilul lui sa il vada rapit si ascuns de el?

Fie ca este mama, tata, bunic, bunica, sau orice alt membru de familie, doar cine l-a crescut simte durerea lui.

Chiar daca pentru copil durerea psihica e mai usoara si poate trece mai repede cat timp el este inca in formare si gandurile sale nu sunt asa profunde ca ale unui adult, in mod cert ruptura si separarea indelungata vor avea grave repercursiuni asupra dezvoltarii lui armonioase.

Coroborat cu otravirea zilnica prin alienare parentala, echivalaeaza cu distrugerea psihica ireversibila a copilului, fiind astfel create premize ca acesta sa ajunga un viitor adult dezechilibrat, cu grave disfunctionalitati comportamentale si grave tulburari psihice, in „fericitul” caz in care reuseste sa treaca de gandurile sinucigase. Efectele acestei otraviri sunt efectiv cutremuratoare, o simpla lectura a concluzilor specialistilor te impietresc.

Alienarea parentala este o forma a abuzului emotional si reprezinta un model de virusare constienta a relatiei si legaturii copilului cu parintele vizat si implicit orice alt prieten/ruda ai acestuia.

Este un malefic proces promovat in general de parinti pentru care ura fata de fostul partener este mai mare decat dragostea pentru copil, parinti care nu ezita sa il manipuleze pe copil profitand de capacitatea sa scazuta de discernamant, creeandu-i scheme nesanatoase de gandire, santajand-ul emotional dar neezitand sa recurga la actiuni de violenta fizica sau/si psihica, impunandu-i efectiv copilului vointa si controlul personal.

Pentru a il determina pe copil sa isi insuseasca convingerile gresite, sa joace cat mai bine rolul cerut in activitatea de denigrare, si ulterior pentru a refuza cat mai ferm interactiunea cu parintele vizat, alienatori impun copilului un comportament si o atitudine tipic agresiva, usor de recunoscut intrucat un copil nu le poate manifesta in mod natural si firesc, este imatur si nepregatit sa faca fata unei simple discutii pe marginea „argumentelor” sustinute.

Avem la indemana solutii viabile de a salva copilul de acest extrem de devastator abuz.Nu cred ca e greu de imaginat cum va creste un copil silit sa isi urasca parintele, familia.

Ce fel de mama/tata va devenii el/ea?

V-a avea incredere sa isi formeze o familie?

Va proceda la fel cum a observat in copiarie?

Va mintii?

Va fi violent?

Isi va agresa si va aliena la randul lui propriul copil?

Pentru parinte durerea are dublu impact pentru ca primordial o asimileaza pe cea a copilului, despre care stie ca, chiar si necopt fiind, micutul suflet simte dorul, are amintiri, sufera.Parintele ii cunoaste lacrimile si, vrea nu vrea i le stie siroind.

Secundar, are si trauma proprie, durerea de a-si vedea copilul otravit si de a asista neputincios, frustrarea de a se vedea inclusiv condamnat pentru orice actiune. Se trezeste catalogat ca fiind „agresiv”, „hartuitor”, „santajist” si alte pietre puse in desaga de „grijulii” devenititi atenti la reactia si comportamentul sau instinctiv dar care ignora chiar abuzurile comise in dauna copilului.

Da, ei. Cei ce au puterea si obligatia sa ajute.Fie ca sunt functionari sau oameni de drept. Neoameni care prin practici gresite, prin fuga in asumarea raspunderii in privinta aplicarii Legii sau in umbra diverselor simpatii sau foloase materiale, incalca fara nici o retinere chiar legea pe care ar trebuii sa o respecte sau sa o aplice, ignoranti carora nu le pasa de aceste atrocitati, otravindu-si in fapt propriul viitor.

Iresponsabilitatea factorilor decizionali hraneste himerele. Aproband comportamentul tipic sociopat al alienatorilor, le acopera atrocitatile si incearca defapt sa faca minciuna suprema adevar, cum spunea Paunescu.

Unii dintrei care se confrunta cu aceasta trauma spun ca este o durere mai devastatatoare decat aceea de a-si vedea copilul in mormant, pentru ca este o durere continua care se perpetua. Cred ca defapt este o trauma care iti da puteri supranaturale, care aduce o rezonanta aparte sintagmei „ori vom gasi o cale, ori vom face una”.

Trauma genereaza consecinte.Orice persoana traumatizata cauta alinare avand in vedere atat socul initial pe care il resimte,nepasarea de care se loveste ca un zid atunci cand disperat cauta ajutor si cei abilitati ii intorc spatele, si nu in ultimul rand imensa frustrare acumulata.O persoana astfel traumatizata trebuie ajutata nu ignorata sau responsabilizata si prigonita, pentru ca nu toti au puterea de a trece peste si a lupta.Potrivit tezelor lui Freud asupra frustrarii s-a constatat ca violenta este totdeauna urmarea unei frustrari si ca o frustrare antreneaza totdeauna un comportament violent.

„Spaima trece, vânătăile dispar, dar traumele produse de abuzul emoțional sunt de departe cele mai vătămătoare copilului”. Clausen si Crittenden consideră că „Abuzul emoțional este cel care a cauzat cele mai mari daune dezvoltării copilului.

Abuzul este traumatizant din punct de vedere emoțional prin faptul că tăcerea copilului este adesea prin santaj, copilul este făcut să se simtă vinovat si responsabil față de ceea ce se întâmplă. Abuzul devine violent dacă evoluează din joc în intromisiune și continuă pâna în momentul când cineva îsi dă seama de ceea ce se întâmpla si pune capăt situației.

Un aspect confuz si înspăimântator al violenței (abuzului) pentru copil este secretul pe care trebuie să-l țină și sentimentul complicității care îl domină. Vârsta copilului si nevoia atașamentului pe care o resimte acesta, afectează capacitatea de a face față experienței traumatice. Cu toate acestea, de obicei, copilul păstrează secretul celor întâmplate si le neagă dacă este întrebat în mod direct. Copilul este constient de „pericol” si de tăcerea ce trebuie păstrată. Ar putea să protesteze la eventualitatea unei vizite la tatăl său care locuieste în altă parte, pe perioada week-end-lui, făcând aceasta fără să poată oferii nici o explicație solidă. Caracterul secret care domneste în legătura abuzivă precum si vulnerabilitatea copilului îl obligă pe acesta la tăcere si permite repetarea abuzului timp de mulți ani.”

Copiii sunt dependenți de cei care îi îngrijesc pentru satisfacerea nevoilor fizice si emoționale, ceea ce creează abuzului emoțional un climat extrem de favorabil spre a fi savârsit de părinți, bunici, alte rude apropiate precum si alte persoane considerate de „încredere”. Rohnern si Roner folosesc denumirile de „respingere parentală” si „violență emoțională” cu același înțeles și consideră că, „Părinții care își supun copiii unui abuz emoțional sunt adesea cei cărora nu le plac, nu acceptă sau sunt împotriva copiilor.

Violența savârșită de cei ce îngrijesc copilul cuprinde un spectru larg de activități. Violența emoțională este diferită de cea fizică prin faptul că cel abuzat nu este în mod necesar constient că a fost abuzat. Copilul este stimulat sau obligat să se angajeze într-o relație abuzivă care se realizează prin recompense si /sau amenințări.

Activitatea este prezentată ca ceva special, iar copilul ar trebui să se considere „norocos” pentru faptul ca are „șansa” să participe la ea. Copilul nu are capacitatea să înțeleagă ce se întâmplă. Copilul primeste atenție pentru o scurtă perioadă de timp, pentru ca apoi sa fie izolat, si se poate întâmpla ca mai apoi copilul sa fie din nou în centrul atenției când însăși parinții au nevoie de „suportul” copilului în cadrul activității denigratoare, atunci când de exemplu nu mai poate fi obstrucționată interacțiunea copilului cu autoritățile și este nevoie de prezența fizica a copilului, care trebuie sa aibe comportamentul și acțiuniile urmărite. Copilul este lăudat pentru precauțiile si comportarea sa matură fără însă ca cineva să observe că este privat de copilăria sa, care este cea mai importantă daună, care s-ar putea să nu fie observată decât mult mai târziu.

Toți copiii își iubesc părinții și toți copiii își doresc în schimb dragostea părinților lor. Copilul pierde un părinte, fără să-i fie permis sa fie necăjit sau să ceară și să primească ajutor. Violența emoțională implică un model de comportament continuu și stabil față de copil, comportament ce devine o trăsătură dominantă a vieții acestuia. Răul făcut poate trece neobservat, cicatricile sunt interne însă pot reflecta daune mult mai mari si mai grave decât orice formă de violență. Modalități de „evadare” din aceasta situație pot fi ulterior consumul de droguri, prostituția.”

„Este necesară o perioadă protectivă de separare a copilului de practicile psihologice abuzive de parenting ale părintelui aliat, pentru a reuși să protejăm copilul de expunerea continuă la practicile de parenting abuzive psihologic și pentru a se permite tratamentul și recuperarea dezvoltării sănătoase și în limite normale a copilului. Încercarea de a face terapie fără a stabili mai întâi o perioadă de separație protectivă față de practicile de parenting patogenic ale parintelui abuzator, va continua expunerea continuă la parentingul psihologic abuziv care creează o patologie semnificativă de dezvoltare, patologie de tulburare de personalitate, și patologie psihiatric-delirantă în copil, și va conduce la situația în care copilul devine un “câmp de bătălie psihologică” între scopul tratamentului de a restabili dezvoltarea sănătoasă a copilului în limite normale și scopul continuu patogenic al parintelui abuzator de a crea și a menține patologia copilului”. (Dr.Childress C. 2016 – Protocol de evaluare Pag.18)

Întreaga strategie abordată de acesti parinti si oameni iresponsabili este un atac emoțional la adresa copilului, un abuz psihic exercitat pentru a amputa legătura familială și pentru a suprima autoritatea părintească, plasând „răspunderea” la latitudinea copilului pentru a creea astfel o aparentă lipsă de vinovatie și a evita raspunderea.

Prin susțineri false, încearcă sa conduca în derizoriu și sa abată atenția de la situația de fapt, neputând însă identifica la adresa parintelui/rudei tinta comportamente în care să se materializeze (obiectiveze) voinţa expresă a mobilizării resurselor cognitive, afective şi volitive ale acestora nici sub forma actiunilor și nici chiar a intenţiei de a acționa prin încălcarea legilor si normelor de convieţuire socială, cu toate încercarile asidue de a creea aparența unui așa zis comportament necorespunzător.

Dimpotrivă, în sensul celor de mai sus, analiza sustinerilor acestora obiectivizează de fiecare data acţiuni confirmate în sensul primejdiuirii sănătății și dezvoltării copilului.

Însăși teoria sugerată de acestia, în sensul în care deși ei nu se opun relaților personale, copilul le refuză, ii incriminează în privința exercitării macabrului proces din moment ce, în mod firesc și natural, copii dezvoltă sentimente de atașament față de ambii părinți, iubindu-i deopotrivă.

Invocarea unei așa zise lipse de opoziție în desfășurarea vieții de familie iar pe de altă parte sustinând nu doar că nu ii pot determina pe copii sa mențină legăturile personale ci chiar că i-ar putea convinge nici cel puțin sa iasă să isi vadă parintele, sa ii adreseze un simplu salut sau sa poarte o discutie cu acestia, subliniază vinovătia și răspunderea lor din moment ce copii sunt prezumați ca neavând discernământ, părinții fiind responsabili de creșterea, educarea și realizarea drepturilor lor.

Cat timp parintele tinta are accesul la copil retricționat, iar parintele alienator este cel care ii îndrumă efectiv pe copii, este logic că doar acestuia ii este imputabilă această situație,

Conform concluziilor unitare ale specialistilor, odată ajuns în acest stadiu acest proces poate fi oprit doar prin forța coercitivă a Statului,

Chiar daca doar cine ai trecut prin asa ceva poate intelege, este de datoria tuturor sa impiedice perpetuarea acestor abuzuri, si a unor astfel de atrocitati.

Alinarea este in litera Legii.Alienarea trebuie sa fie si ea, si va fii caci vorbim despre COPIL.

Exact acest lucru se pierde in vedere, faptul ca, copilul este victima principala.

Copilul care este atat de nestiutor, influentabil, si cu bune, dar si cu rele, neputincios de a se apara de otrava care i se toarna in urechi, neputincios de a se apara de santajul emotional, de bataile primite, si intreg cortegiul de agresiuni la care aleinatorii recurg pentru a-si atinge macabrul scop.

Nu atat pentru ei, cei care in umbra proprilor frustrari, ambitii personale si frici, isi sacrifica copii distrugandu-le copilaria turnandu-le in urechi si in suflet, de multe ori fara ca micutii sa stie, OTRAVA,

nu doar pentru cei care sunt de partea binelui, a adevarului si a dreptatii si care se ridica vad din ce in ce mai multi,

dar mai ales pentru viitorul nostru curat si inca fara de pacat, fata de care avem mai mult decat drepturi si obligatii,

Avem o datorie.

In egala masura vom initia si o propunere de schimbare legsilativa in sensul inaspririi sanctiunilor fata de celelalte forme de abuz parental, cum este abandonul familial si exploatarea, forme de abuz recunoscute insa si sanctionate, chiar daca insucifient.

––––––––––––––––––––––––––––-

„Ura nu este o emotie ce apare in mod natural la copil. Ea trebuie sa fie invatata.

Un parinte care isi invata copilul sa il urasca pe celalalt parinte, reprezinta un grav pericol pentru sanatatea mentala a acestui copil.”

Imi rasuna in minte cuvintele acestui judecator si imi doresc sa le vad preambulul LEGII PRIVIND COMBATEREA ABUZULUI PARENTAL.

art.1

1) Alienarea parentala este denumirea abuzului psihic exercitat in dauna copilului de parintele, reprezentantul legal sau persoana care se afla intr-o relatie de incredere si autoritate cu acesta cu scopul indepartarii sau instrainarii copilului de parintele sau orice alta persoana indreptatita a avea legaturi personale cu copilul sau alaturi de care copilul are dreptul sa dezvolte relatii de atasament.

2) Acest abuz consta in santajul la nivel emotional, impunerea vointei si controlului personal sau crearea unor scheme nesanatoase de gandire copilului avand ca scopul influentarea copilului in vederea respingerii parintelui sau a oricarei alte persoane indreptatita a avea legaturi personale cu copilul, constrangerea acestuia pentru a isi refuza exercitiul acestor drepturi fundamentale.

art.2

In sensul prezentei legi, alienarea parentala este o forma de violenta psihologica asa cum este definita de prevederile art.4 lit.(b din Legea nr.217/2003 iar actiunile prin care se exercita aceasta forma de abuz reprezinta rele masuri si tratamente aplicate copilului care pun in grav pericol integritatea fizica, morala si intelectuala a acestuia.

art.3

1) In situatia in care unul dintre parintii/reprezetantii legali ai copilului impiedica si afecteaza in mod negativ mentinerea si realizarea legaturilor personale ale copilului si exista indicii ale alienarii parentale, parintele sau persoana indreptatita sa aibe legaturi personale cu copilul se poate adresa instantei judecatoresti in raza careia domiciliaza in vederea instituirii unei masuri speciale de protectie a copilului in conditiile prezentei legi.

(a) Cererea se solutioneaza in termen de maxim 30 de zile prin incheiere definitiva cu citarea parintilor si a administratiei publice cu competente privind drepturile copilului de la locul unde se afla copilul, fiind aplicabile dispozitile legale privind audierea copilului.

(b) Instanta poate solutiona cererea doar pe baza probelor afltate la dosar si fara citarea ambiilor parinti, daca se constata intrunite elemente de natura a justifica caracterul urgent al solutionarii.

2) Instanta judecatoreasca va dispune evaluarea psihica a copilului de catre un specialist, in termen de maxim 15 zile lucratoare de la data comunicarii incheierii pronuntate in conditiile art.3 alin.1 lit.a

(a) Raportul poate fi intocmit si eliberat doar de catre un medic primar psihiatru sau de catre un psiholog specialist.

(b) Parintii sau reprezentantii legali ai copilului sunt obligati sa respecte cerintele si indicatiile specialistului desemnat, in caz contrar acesta va sesiza instanta in vederea aplicarii unei amenzi de la 1000 la 5000 ron.

(c) In situatia prevazuta la art.2 lit.b. Judecatorul va sesiza Parchetul de pe langa instanta investita cu solutionarea sesizarii in vederea inceperii urmaririi penale a sub aspectul savarsirii infractiunii de nerespectare a hotararilor judecatoresti.

art.4

1) Dupa comunicarea raportului de evaluare atunci cand acesta prezinta suspiciuni ale abuzului, precum si in situatia in care, din probele administrate in cauza, rezulta refuzul sau aversiunea copilului manifestata in mod repetat fata de persoana care are dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, Instantele judecatoresti au obligatia sa dispuna efectuarea expertizei psihice in conditile legii nr.459/2001.

2) Refuzul copilului de a avea legaturi personale cu persoana indreptatita poate fi retinut si de catre reprezentantii administratiei publice cu competenete privind drepturile copilului, politie sau de catre executorul judecatoresc, situatie in care instnta judecatoreasca va dispune efectuarea expertizei psihice fara a mai solicita intocmirea unui raport de evaluare.

art.5

Expertiza se realizeaza doar de catre institutile nationale de medicina legala, va necesita suportul unui dosar bine instrumentat care sa obiectivizeze si sa verifice in mod neutru afirmatiile tututor celor implicati, si are caracterul unei probe cu caracter stiintific in vederea stabilirii adevarului in cauza, instantele judecatoresti si autoritatile fiind obligate sa tina cont primordial de concluzile si recomandarile emise de specialisti in cadrul raportului de expertiza.

art.6

1) Daca in urma expertizei se confirma existenta abuzului psihic sub forma alienarii parentale, in termen de 72 de ore de la data comunicarii raportului de expertiza instana va dispune prin incheiere definitiva data cu citarea partilor, urmatoarele masuri:

(a) decaderea din exercitiul drepturilor parintesti a parintelui/reprezentantului legal vinovat de comiterea abuzului.

(b) sesizarea autoritatii competente in vederea punerii in miscare a actiunii penale fata de parintele/reprezentantul legal agresor sub aspectul savarsirii infr.prev. si ped. de art.197 din Legea nr.286/2009. – rele tratamente aplicate minorului.

(c) instituirea unui ordin de protectie a copilului fata de agresor pentru o perioada de 6 luni cu posibilitatea prelungirii.

(d) In functie de concluzile/recomandarile din cadrul raportului de expertiza, in cadrul urmariri penale se va dispune si obligarea agresorului la tratament medical.

.

(2) Daca in urma realizarii expertizei se constata faptul ca sesizarea sau raportul de evaluare au fost formulate sau intocmite dupa caz, cu rea credinta si nu exista elemente care sa confirme abuzurile sesizate, instanta va sesiza autoritatea competenta in vederea punerii in miscare a actiunii penale sub aspectul savarsirii infr.prev. si ped. de art.268 din Legea nr.286/2009 – inducerea in eroare a organelor judiciare si sanctionarea prin amenda de la 1000 la 5000 ron.

art.7

In sensul prezentei Legii, organismele abilitate au obligatia de a acorda asistenta medicala si psihologica gratuita tuturor persoanelor, victime ale abuzului pentru o perioada de pana la 6 luni, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade la cererea partilor interesate