La ce vârstă poate alege un copil cu cine să locuiască în cazul unui divorț între părinți?
După ce noul Cod Civil s-a schimbat, noțiunea de custodie a fost înlocuită cu termenul de autoritate părintească. Tot potrivit legii, în cazul unui divorț, autoritatea părintească se exercită de către ambii soți, însă, există și excepții.
Potrivit legii, dacă soții au copii minori, instanța va dispune ascultarea autorității tutelare. De asemenea, dacă minorii au împlinit vârsta de 10 ani, instanța îi va asculta și pe aceștia. Pașii pe care trebuie să îi urmați sunt simpli. Lucrurile devin mai simple atunci când cei doi soți care au decis să divorțeze cad de comun acord asupra binelui copilului lor.
„Minorul poate să decidă cu cine locuiește de la orice vârstă, însă această decizie nu are și valoare juridică decât la varsta de 10 ani. Judecatorul este obligat atunci să-l audieze pe minor și să-i ceară parerea. Astfel, minorul sub 10 ani poate fi audiat doar dacă judecatorul consideră.
Peste vârsta de 10 ani este o obligație. Asta aduce cumva în discuție că această obligație se traduce în soarta pe care o va avea procesul prin ascultarea minorului cu privire la locuința pe care vrea sa o aibă”, explică specialistul în domeniu.
■ Cum se poate câștiga autoritatea părintească
În cazul în care vă doriți ca minorul să locuiască în casa dumneavoastră, trebuie să se ia în considerare următoarele aspecte:
•Starea de sanatate a copilului minor. Cât de mult s-a adaptat minorul la vechiul domiciliul de unde unul dintre părinți solicita ca minorul să fie mutat și să îi fie încredințată custodia.
•Vârsta minorului, respectiv custodia copilului sub 2 ani este de preferat întodeauna să rămână la mamă. Tatăl are drept de vizită și desigur obligația de a plăti pensia de întreținere.
„Prin urmare, încredințarea minorului către mamă este totuși de preferat la o vârstă atât de mică. Nu este exclus însă, ca instanța de judecată să stabilească această custodie tatălui, pentru copilul sub 2 ani.
Asta în conditiile în care mama nu se ocupă de aceasta, îi pune viața în pericol sau nu are condițiile necesare. De asemenea, în cazul în care activitatea pe care o desfășoara este de natura să îi afecteze creșterea normală pe toate planurile, a minorului”, explică avocatul.
■ Drepturile tatălui asupra minorului după divorț
„Acestea sunt exact aceleasi pe care le are și mama, drepturile sunt absolut egale. Chiar dacă nu există reglementarea asupra domiciliului alternativ noi am reușit să obținem un asemenea domiciliu alternativ pentru minor, în instanță.
Asta înseamnă că o perioadă de timp minorul locuieste la mamă iar o perioadă la tată. Asta înseamnă custodie comuna fizica împărțită între cei doi părinti desparțiți. Se întâmplă același lucru când discutam despre custodia copilului cu părinți necăsătoriți”, mai adaugă specialistul în acest domeniu.
Starea financiară a părintelui care solicita custodia minorului este foarte importantă. Nu se poate solicita ca o instanță să încuviințeze custodia minorului către un părinte care nu-și permite să îl intretină pe minor.
■ Consiliul Europei: Tatii sunt egali cu mamele in privinta copiilor dupa divort
Adunarea Parlamentată a Consiliului Europei Rezoluţia 2079 (2015)privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Este o decizie istorică menită să schimbe legislaţia şi jurisprudenţa la nivel european.
În Rezoluția 1921 (2013) privind „Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate”, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a solicitat autorităților publice din statele membre să respecte dreptul taţilor de a se bucura de autoritate părintească comună, asigurându-se că dreptul familiei prevede, în caz de separare sau divorț, posibilitatea de a avea custodia comună a copiilor, în interesul lor superior, care să aibă la bază un acord reciproc şi nu să fie impusă.
Această Rezoluţie a avut la bază constatarea că legislațiile europene se îndreaptă spre un mai mare echilibru între tată și mamă în exercitarea responsabilităţii parentale. Cu toate acestea, în practică, exercitarea autorităţii părintești este cel mai frecvent acordată mamei, în detrimentul drepturilor tatălui, în special în cazurile de divorț și separare și mai ales atunci când copiii se nasc în afara căsătoriei sau în cuplu părinţii au naționalități diferite. Pentru o societate egalitaristă, este atât o provocare cât şi o necesitate să se recunoscă faptul că tații au drepturi și responsabilități cu privire la copiii lor în același mod ca și mamele.
La 2 octombrie 2015 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut şi aprobat Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Ea propune măsuri pentru a promova egalitatea între bărbați și femei în exercitarea autorităţii părintești comune, inclusiv în cazurile de separare și divorț.
Jurisprudenţa din România, din păcate, confirmă temerile europene şi anume că orientarea instanţelor este majoritată înspre a acorda mamei domiciliul copilului şi un interval de timp pentru acces la copil mult superior celui acordat tatălui. Chiar şi după intrarea în vigoare a noului Cod civil care a dorit o schimbare a mentalităţii practicienilor în drept şi familiilor cu părinţi separaţi sau divorţaţi, încă se păstrează vechile practici, consacrate de un Cod comunist al Familiei şi consacrate de o jurisprudenţă discriminatorie a vechiului Tribunal Suprem. Este necesar ca avocaţii sau judecătorii să realizeze că noua instituţie a autorităţii părinteşti comune cu privire la copil este cu totul altceva decât fosta instituţie a încredinţării minorului.