Gabor Maté: Cum să fi un părinte de succes

Gabor Mate: Mereu le spun oamenilor, dacă ai făcut corect primii 3 ani, te poți relaxa. Dacă nu au fost corecți primii 3 ani, vei avea de remediat pentru următoarele decenii.

Rep: Cum arată ceva stricat? Și de unde știi?

Gabor Mate: Un exemplu personal, eram cu fiul meu și nu-mi găseam liniștea, nu știam cum să fiu acolo cu el, nu știam cum să fiu acolo pentru el. Și eu am fost așa. Mereu așteptam ca copiii mei să crească ca eu să pot discuta cu ei și să pot avea ceva în comun. Dar acea prezență simplă, doar de a fi cu ei, nu am reușit să o ating. Și este interesant că mă uit la fratele meu, este așa minunat cu copiii mici, este în mod spontan alături de ei. Nu am știut niciodată cum să fac asta, pentru că o relație adevărată nu depinde de cuvinte ci de capacitatea de a fi cu cineva. Să pot să simt energia asta de la tine, să mă bucur de prezența ta, să fiu entuziasmat că te am în viața mea. De asta are nevoie un copil de la un părinte. Și asta însemnă să comunici și cu limbajul corpului și copiii îți simt prezența și energia. Poate nu o pot numi, dar o pot simți. Și asta deja începe să le schimbe personalitatea.

Rep: Mereu se spune că mamele formează o altă conexiune decât tatăl, este adevărat?

Gabor Mate: Mamele formează o legătură diferită, pentru că sunt prezente cu copiii lor, pe când tații par să fie în vizită. Pentru că tatăl merge la muncă, stă acasă câteva ore, și apoi o ia de la capăt de dimineață. Acei tați care stau acasă cu copiii lor învață cum să fie mamă pentru ei. Deci nu este o problemă de gen, ci de relaționare. În timp ce mamele se lasă ”învățate” de copii, tații au tendința să-și impună propriile lor așteptări asupra copiilor. Nu e o regulă generală. Sunt tați care au noroc, ca în țările civilizate, unde primești concediu de paternitate, și atunci învață să relaționeze cu copiii într-un mod diferit decât părinții din alte locuri.

În cultura noastră, nevoia copilului este cea de atașament. Au nevoie să se conecteze cu cineva, pentru că fără acea conexiune nu supraviețuiesc.

În triburile de vânători -culegători când au început să evolueze, acele conexiuni erau cu familia extinsă și nu doar cu un adult, sau doi, ci un un grup întreg de adulți. În cultura noastră i-am privat pe copii de prezența adulților și creierul unui copil nu poate face față dacă nu există un adult de care să se atașeze. Și în absența părintelui sau al unui adult care să-l îngrijească, copilul va umple acel gol cu o gașcă de prieteni. Copiii vor deveni atașați de acest grup mai mult decât este sănătos. Și acel grup va deveni modelul lor, mentorul lor și șablonul pentru cum își doresc să fie, cum să meargă și cum să vorbească. Și dacă asta s-a întâmplat, copilul este impins de lângă părinți, pentru că spune că vrea să aparțină acelui grup, care are valori diferite decât ale părinților și creierul copilului nu poate să facă față acestei competiții. Deci creierul copilului va alege grupul de prieteni in detrimentul familiei. Și unde va duce asta? Se poate vedea pe rețelele de socializare și în bandele de adolescenți, se vede în frustrarea în creștere a părinților care și-au pierdut o parte din roluri. Pentru că părinții cred că puterea lor vine din responsabilitate, tărie și înțelepciune, dar nu vine din asta. Puterea părintelui vine din dorința copilului de a vrea să îți aparțină. Când un copil ajunge să aparțină unui grup, înseamnă că ne-am pierdut puterea de părinte. Ce voi face atunci? Am crescut presiunea, am pierdut autoritatea și am devenit tiran. Și cu cât vom deveni și mai autoritari și vom pune mai multa presiune, copiii vor opune și mai multă rezistență. Atunci îi etichetăm cu probleme de comportament, spunem că sunt obraznici, dar tot ce au făcut ei este să răspundă la propria nevoie de atașament.

Deci, dacă vrei să disciplinezi copiii, trebuie să-i faci mai întâi ucenici. Iar ucenicul nu este cineva căruia îi este frică de tine. Discipolul este cineva care te iubește, vrea să-ți aparțină și să te urmeze.

Deci disciplina este opusul pedepsei. În primul rând, realizezi că cel mai important șablon pentru dezvoltarea emoțională a copilului dar și pentru dezvoltarea creierului și cea fizică, este o relație hrănitoare cu adulți receptivi. Acesta e șablonul esențial.

Asta înseamnă că tot ce subminează relația cu copilul, de fapt va submina propria lui dezvoltare. Pentru că îl va face nesigur, iar un copil în stare de insecuritate se află mereu în poziția de luptă sau fugi, un mod in care nu va învăța nimic, doar va începe să se apere.

Ai un copil de doi ani care este furios și toți psihologii și experții iși vor spune să pui o pauză în acel moment. Cu alte cuvinte îți spun să-ți retragi relația cu copilul ca un mod de amenințare al acestuia și acea amenințare îl va face să ți se conformeze. Poate copilul se va conforma temporar, dar ce l-ai învățat? L-ai învățat că relațiile sunt condiționate, că sunt acceptate doar dacă ți se face pe plac. Mai mult, l-ai învățat că relațiile sunt instabile și nesigure. Și l-ai învățat că nu ești disponibil pentru el atunci când este cel mai supărat. De ce are o criză de supărare? Pentru că este frustrat de ceva, este supărat pe ceva, pentru că este nefericit. Și practic îi spui, ”când ești cel mai nefericit, atunci sunt cel mai puțin disponibil pentru tine”. Așa sunt părinții învățați să se poarte cu copiii. Mai mult, părinții sunt învățați să nu-și ia în brațe copiii când plâng. ”Lasa-l să adoarmă”. Este nociv, pentru că un copil pe care nu l-ai ridicat, ce lecție va primi? Emoțiile lui nu contează. Exact opusul a ceea ce un părinte iubitor ar vrea să-i ofere. Astfel că, această cultură de creștere a devenit anticopil.

Extras din video: How To Be Successful In Parenting | Dr. Gabor Maté’s Life-Changing Advice!

https://youtube.com/watch?v=dRIeqDat7yM

Sursa: Your Inner Child Matters

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *