Durerea unui tată despărțit de fetița lui în urmă cu trei ani

Un tată care nu își poate vedea fiica vorbește despre experiența dureroasă a unui părinte care a fost despărțit de fiica sa timp de trei ani. Este o perioadă marcată de lupte în instanțe, lipsa comunicării și dificultatea de a vedea copilul. Cu toate acestea, autorul găsește în această suferință și lecții de viață importante. În ciuda întunericului, găsește lumina și învață să se adapteze, să se reinventeze și să iubească.

3 ani fără să mă trezesc și să adorm lângă fetița mea, Sofia…Trei ani în care am văzut-o extrem de rar și doar cu multe mii de euro cheltuiți prin tribunale, trei ani în care nu mi s-a oferit nicio informație despre ea, iar orice decizie pentru Sofia s-a luat unilateral. Pentru mine au fost duri, extrem de reci, au luat mult, dar au fost și revelații, lecții ce le voi fi învățat, că poți pierde totul într-o clipă dacă îți pui fericirea în mainile cui nu trebuie, că oamenii cărora le dai totul te vând cel mai ieftin, am învățat cat e de minunat să poți petrece macar câteva clipe cu cei care te iubesc, am învățat să mă adaptez, să mă reinventez, să mă iubesc și să cred și să sper că totul va fi bine. Am învățat să privesc dincolo de întuneric și să văd lumina. Am văzut că unii duc războaie invizibile doar să își ascundă răutatea din sufletele lor, că ești pedepsit atunci când ești curat și sincer. Au fost anii „trezirii”, in care s-a curățat grâul de neghină, in care am văzut cine îmi este aproape și crede în mine. Dumnezeu mă iubește, iar când acest pârjol se va fi terminat, voi putea spera ca viitorul meu sa fie fara paternuri moștenite, iar alegerile sa fie cu iubire neconditionata. Îmi iubesc mica minune concepută pe riviera albaneză până la cer, „te dua” Sofia, pentru tati ești cea mai strălucitoare stea din univers, „e di”.
Va doresc să apreciați ceea ce aveți, să fiți voi înșivă, să vă deschideți inimile și să vă atingeți maximul posibil in iubire, sănătate și abundență. Când lumea vi se va părea urâtă, luminați-vă sufletul cu o muzică sau o carte bună, cu o vizită la o mănăstire și nu uitați că mai sunt si oameni frumoși și autentici. Hristos a Înviat!, scrie tatăl pe pagina sa de Facebook.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *