De Ziua Mondială a Educației mi-aș dori

  1. în primul rând mai mult RESPECT pentru profesori, pentru acei oameni care muncesc (pe bani puțini dar) cu mult devotament, pasiune, înțelepciune și răbdare cu copiii dumneavoastră !
    Respectul față de profesori este grav afectat în România. Cel mai tare mă doare când văd părinți vorbind cu o incredibilă înverșunare fața de profesorul propriului copil. Si treaba asta începe de la grădiniță, părinți care intotdeauna sunt nemulțumiti de doamna educatoare, că nu face germană ca la grupa Buburuzelor și dacă s-ar putea ceva astronomie și matematică avansată și engleză, să-i pregătească direct pentru Cambridge.

Prea mulți părinți critici la adresa doamnei învățătoare care sunt experți în toate disciplinele și desigur în bârfe. Aud și tind să mă feresc de mediul unde ai impresia că există un război intre părinți și profesori. Că dușmanii copiilor sunt profesorii, că părinții folosesc toate armele pentru a demonstra că ”profesorii nu sunt competenți, că sunt răi, dușmănoși, etc”.
Prea mulți părinți nemultumiti de orice diriginte și mai mult la liceu de aproape fiecare profesor. Părinți care cunosc mult mai bine care este nota corectă pentru propriul copil la toate disciplinele de la mate la educatie civică sau părinți care încurajează și aprobă furtul, copiatul si înșelăciunea ” bine că te-ai descurcat copile, că ai copiat „

Dacă întrebi părintele despre profesorii pe care îi cunoaște, despre toți are o imagine proastă și aici poate intra inclusiv directorul, cu doamna directorul adjunct, cu secretara și electricianul.

Părinți care consideră că doar unii profesori și unele discipline sunt importante.
Și mai grav parinti care amenință și hărțuiesc la propriu prin prin mesaje non stop, cu limbaj sub urban, prin înregistrări audio, video la orice pas și de ce nu prin plângeri și reclamații la director și la inspectorat si dacă se poate si la poliție. Profesori care nu pot purta o discuție liberă cu un părinte de teamă să nu fie înregistrat. Unde am ajuns ?

Părinți care investighează viața privată a profesorului, îl urmărește pe facebook, îi comentează ținuta și familia. Această atitudine se transmite direct copilului acasă și copilul vine la școală cu aceeași lipsă gravă de respect, superioritate și sfidare.

Uitând în primul rând că părinții întăi au datoria de a fi respectuosi cu profesorul care are in mâna educația școlară a propriului lor copil, să înțeleagă, să sprijine, să fie parteneri și colaboratori.

Cum să mă port urât cu cineva care este poate a doua cea mai importantă persoană din viața copilului meu ? Și devine un model?!

  1. Mi-aș dori o societate în care copiii se comportă cu un profesor ca si cu un preot, cu multă sfială, cu bun simț, cu calm și bunătate.

Sa vadă in profesorul său un om înțelept și un mentor.

Aproape zilnic citim de elevi care agresează verbal și fizic profesorii în școli.
Este inacceptabil ca un profesor să se simtă intimidat și să-i fie teamă să intre la o clasă sau sa fie acuzat că ” nu știe cum să țină în frâu clasa „.

Iertați-mă, profesorul nu este arbitru sportiv, nici jandarm sau polițist, rolul său nu este de a aplica anumite tehnici pentru că elevii să mențină liniștea, calmul și atenția.

Mi-e dor de vremurile în care stăteam atent, încărcat de emoție, în fața doamnei mele diriginte. Pentru mine doamna dirigintă pe care o respectam si eram atent să o salut pe stradă încă din clasele primare (cu gândul că îmi va fi profesoară) era cea mai nobilă femeie din sat și ascultam povețele ei ca de la un sfânt cu multă înțelepciune. Și azi la fel. Așa am rămas după 25 de ani.

  1. Mi-aș dori o societate în care profesorul să fie PREȚUIT de fiecare cetățean și mai ales de stat. Profesorii au dreptul la un salariu onorabil, echivalent cadrului medical. Să-și exercite profesia cu încredere și siguranță, nu să fie frustrat că nu are bani de alimente și îmbrăcăminte, silit să și caute un al doilea job. E inacceptabil ca un profesor să fie plătit mizerabil, să-l vezi ca statutul său economic e cel mai scăzut din țară, că are un nivel de trai scăzut, că poartă același haine modeste în fiecare an pentru că nu-și permite altele, că trăiește de la o lună la alta.
  2. În zi de sărbătoare mi-aș dori ca toti profesorii să fie încântați și FERICITI, bucuroși și onorați de propria vocație, nu frustrați, nemulțumiți, obosiți și supra solicitați de orice prevederi legislative, rapoarte, tabele, statistici, fișe sau birocrație.

Mi-aș dori mai multă încredere în școală și mai puțină critică, astfel încât copiii să fie fericiți, zâmbitor si relaxați (nu stresați), să fie educați pentru viață cu profesionalism și să devină autonomi și puternici, echilibrati emoțional și pregătiți pentru un viitor de succes

  1. În final, mi-aș fi dorit ca aceasta zi să fie una care să celebreze educația și profesorul, nu să fie o zi liberă.

De ziua de naștere a unui prieten mergi și îl vizitezi și te bucuri cu el, el nu pleacă de acasă.
Dar avem o mare isterie cu zilele libere, de Ziua Educației noi dăm bir cu fugiții și fiecare își vede de treaba lui, alta decât educația.

Sper ca la anul doamna ministru să decidă sărbătorirea zilei educației prin manifestări de sărbătoare, fie că sunt conferințe inedite fie de ce nu haine de sărbătoare, muzică, baloane, mâncare și voie bună.

Sper ca măcar astăzi cei dintre dvs care citiți acest articol să transmiteți un mesaj de recunoștință și mulțumire profesorilor copilor dumneavoastra sau de ce nu propriilor dvs profesori!

Psiholog Mihai Copăceanu Ph.D.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *