Cătălin Luca, psiholog: „Alienarea parentală este o tulburare de relație”

Cătălin Luca este unul dintre cei mai apreciați specialiști cu competențe în psihologia judiciară, din România. Și-a finalizat studii postdoctorale în managementul cercetării avansate și expertiza medico-legală psihiatrică. Este, de asemenea, cadru didactic asociat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iași, unde ține seminare pe diferite teme (precum: abuzul asupra copilului, victimologie, probațiune etc). Activează atât în calitate de psiholog expert pentru cauzele cu minori pentru stabilirea autorității părintești și a locuinței copilului, dar și ca psiholog clinician și supervizor în psihologia clinică. Având o bogată experiență și în ceea ce privește psihologia divorțului, am vrut să aflăm mai multe despre acest fenomen social, atât de răspândit, și despre cum putem să-i protejăm pe copii.

Care este impactul psihologic al divorțului asupra unui copil?

Depinde de vârsta copilului, de modul în care părinții l-au anunțat despre divorț, de disponibilitatea părinților de a coopera între ei, de legăturile de atașament ale copilului cu fiecare părinte. Magnitudinea șocului este modulată de o serie factori, iar cel mai important dintre ei este disponibilitatea părinților de a coopera în toate acțiunile de îngrijire, creștere și educare a copilului.

Fiecare copil reacționează diferit la tensiunea generată de divorțul părinților. Există o serie de simptome comune identificate în practica mea din cabinet, dar și în literatura de specialitate: furie (copilul este irascibil și impulsiv), rușine (se simte jenat că părinții au divorțat), anxietate (stres, tensiune care pot fi acompaniate și de tulburări ale somnului), tristețe (are un sentiment profund de pierdere, plânge frecvent și în hohote), depresie (scad rezultatele școlare), dependență excesivă de un părinte, cinism față de instituția căsătoriei, conflicte cu unul dintre părinți (copilul îl poate învinui pentru divorț) etc.

Reacția copilului la eveniment este normal să apară, însă dacă aceasta se prelungește mai mult de 3 săptămâni în timpul separării sau după divorț, respectiv, copilul este excesiv de supărat sau de furios, îi scade interesul pentru școală și sunt afectate rezultatele școlare, interesul pentru prieteni sau pentru diferite relații din mediul familial, dacă apar probleme de somn sau alimentare, pare depresiv, devine disprețuitor și are un comportament opozant, are frici iraționale sau comportamente compulsive, are comportamente de risc, este important ca părintele să apeleze la un psiholog specializat. Acesta îi poate învăța pe părinți strategii care redeschid comunicarea dintre ei și copil și care vor ajuta și copilul să se adapteze sănătos la realitatea divorțului.

Ce este alienarea parentală?

Sunt multe definiții date alienării parentale și se speculează mult pe seama ei în acuzațiile dintre părinții aflați în divorț, dar și între avocați, în instanța de judecată. Sunt psiholog expert și primesc solicitări să realizez expertize judiciare în divorț. Majoritatea părinților se acuză de alienare parentală. Trist este când răspunzi la un obiectiv în expertiză că nu este alienare parentală și vezi părintele care a solicitat obiectivul că se înfurie. La fel și cu acuzațiile false de abuz sexual făcute de un părinte la adresa celuilalt părinte. Sunt părinți pentru care războiul dintre ei este atât de intens, încât ura și dorința de răzbunare sunt la cote care le întunecă rațiunea și le slăbesc abilitățile parentale.

Revenind la alienarea parentală, ea este o tulburare de relație, a relației părinte-copil sau părinte-părinte. Putem spune că există alienare parentală atunci când un copil cu părinții aflați în separare sau divorț își exprimă respingerea față de un părinte, refuză categoric contactul cu acesta, fără ambivalență. Părintele respins de copil nu are deficiențe parentale severe, nu a fost abuziv cu copilul și, prin urmare, percepția copilului este nerealistă și semnificativ distorsionată. Diagnosticul acestei tulburări de relație este mai dificil de realizat, este nevoie de mai mult timp, mai multe proceduri și surse de informare care pot fi: interviu cu părintele respins, interviu individual cu copilul, interviu cu părintele despre care se afirmă că alienează copilul, observarea relației dintre copil și părintele respins etc.

În România, nu știu să fie realizate cercetări pe alienarea parentală, dar în SUA am găsit o estimare într-un jurnal de specialitate respectat, care spunea că numărul copiilor alienați parental este aproximativ egal cu numărul copiilor cu autism.

Cea mai recentă cercetare referitoare la potențialele efecte ale alienării parentale asupra copiilor a fost finanțată de Asociația Baroului American (2013) și a identificat: singurătate, depresie, anxietate, probleme de somn, consum de droguri legale și ilegale, promiscuitate sexuală, obiceiuri alimentare nesănătoase și tulburări alimentare, creșteri sau pierderi în greutate, pierderi de memorie, probleme școlare și de identitate socială etc.

Pentru a sublinia efectele iminente ale alienării parentale, autorii cercetării Clawar & Rivlin (2013) spuneau: „Indiferent cât de imun poate fi un copil, acesta nu poate fi total rezistent la efectele nocive ale acesteia“.

Cum pot sprijini părinții sau îngrijitorii un copil care trece prin procesul de restructurare a familiei după divorț?

Copiii au nevoie de predictibilitate și de stabilitate în viața lor. Divorțul este un moment de schimbare, în contextul neînțelegerilor dintre părinți. Părinții pot, înainte de toate, să înțeleagă și să aplice principiile unei coparentalități cooperante, adică nevoile copilului sunt prioritare pentru părinți. Aceștia vorbesc despre problemele copilului, sunt de acord și aplică copilului aceleași reguli de comportament și conduită, își adaptează programele parentale, pentru a veni în sprijinul nevoilor pe care copilul le are. Rezultate excelente are planul de îngrijire părintească. Este acel document pe care psihologul expert sau mediatorul îl realizează împreună cu părinții, ținând cont de toate ariile importante și nevoile de dezvoltare ale copilului. Când copilul trece într-o altă etapă de dezvoltare, planul de îngrijire părintească ar trebui reevaluat și completat, în funcție de nevoile, sarcinile și oportunitățile existente.

Altfel, părinții pot discuta separat sau împreună cu copilul despre îngrijorările, neliniștile, problemele și întrebările pe care le are. În general, copiii cu părinți divorțați au fantezii de reunificare a familiei, se simt vinovați sau responsabili pentru divorț. Conflictul de loialitate, care inhibă copilului exprimarea a ceea ce gândește sau ce dorește, referitor la petrecerea timpului cu un părinte sau derularea unor activități susținute de celălalt părinte, poate afecta dezvoltarea sănătoasă a personalității copilului, aflată în formare: cresc anxietatea, frustrarea și tristețea. Vocea copilului este importantă. Părinții îl pot ajuta dacă înțeleg ce le transmite vocea copilului și comunică cu el.

La ce semnale este important să fie atenți părinții atunci când vine vorba despre sănătatea mintală a unui adolescent care are de acceptat despărțirea părinților?

Adolescența, în sine, este o provocare prin care am trecut toți, cu șifonări mai mari sau mai mici. Părinții ar trebui să fie atenți la schimbările de dispoziție și comportamentale apărute la adolescenți, după ce aceștia au fost anunțați de separare sau divorț. Absența oricărei reacții este o posibilă reacție. În general, adolescenții sunt mai preocupați de școală sau de viitor și atunci pot apărea îngrijorări legate de aspectele economice: dacă va mai fi susținut financiar în liceu, tabere, excursii, cursuri extrașcolare, haine etc. Consumul de droguri, alcool, violența fizică și verbală, ideație autolitică, retragerea socială, scăderea randamentului școlar, anxietate, depresie, grup nou deviant de prieteni, interes pentru jocurile de noroc sunt câteva semnale de alarmă.

Cum poate ajuta un psiholog familia care trece printr-un divorț?

Este important ca părinții care urmează să divorțeze să apeleze la un psiholog. Acesta le poate spune cum să anunțe copilul, în funcție de vârsta la care este el, despre posibilele reacții ale copilului, dar și ale adultului. Psihologul poate susține emoțional părintele care se judecă în instanță, unde conflictul este amplificat, uneori, și de prezența avocaților, dezbateri, acuzații, trădări și mărturii mincinoase: toate au loc într-un spațiu public, poate fi o vivisecție familială. În situația aceasta este nevoie urgentă de psiholog!

Cât de important este ca familia care trece printr-un divorț să ceară ajutor din partea unui psiholog sau psihoterapeut?

Eu am programe scurte (10-12 ședințe) de asistență psihologică pentru copiii cu părinți divorțați, adaptate pentru copiii mai mici (preșcolari), copiii de gimnaziu și adolescenți. Ajută rapid copiii să depășească dificultățile generate de schimbările familiale (îi învață să-și gestioneze supărarea, confuzia și furia, să  se adapteze mai bine la stres și schimbare, îi ajută să gestioneze conflictele de loialitate, diminuează consecințele alienării parentale, abordează sentimentele copiilor cu privire la relații noi (părinții vitregi) – adaptare și acceptare. Copiii înțeleg și acceptă câteva surse de stres apărute ca urmare a faptului că vor locui în două case etc.

Referitor la întâlnirile cu adulții care divorțează, îi ajută rapid să-și înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile și sentimentele generate de separare sau divorț, îi clarifică în luarea deciziilor, îi sprijină în realizarea unor noi obiective de viață și cuplu, îi învață abilități parentale noi. Astfel, crește disponibilitatea de cooperare cu celălalt părinte, pentru creșterea și educarea copilului.

Care ar fi standardele de calitate atunci când vine vorba despre audierea unui copil ai cărui părinți aleg divorțul?

Legislația națională stabilește că un copil poate fi ascultat când împlinește vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, ascultarea lui poate avea loc și mai devreme, dacă judecătorul consideră că acest lucru este necesar pentru soluționarea cauzei, iar opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate. În realitate, judecătorul cheamă copilul într-o cameră de consiliu sau în biroul lui și, în prezența grefierului care notează, îi adresează o serie de întrebări legate de părinți, mediul de locuit și școală, la care copilul, adesea timorat, răspunde mai mult sau mai puțin exact cum l-a „pregătit“ părintele care l-a adus la audiere. Când instanța dispune un obiectiv în cadrul expertizei psihologice în care se solicită investigarea opiniei copilului cu privire la stabilirea locuinței, program de relații personale cu părintele la care nu locuiește în mod stabil etc., atunci aplicăm un protocol care este prietenos cu copilul, în sensul că nu pune presiune asupra sa, îl sprijină să relateze ce simte și gândește, liber de conflicte de loialitate sau sentimente de vinovăție. Practica arată că, adesea, copilul în instanță este ascultat pe fugă, fără un timp de acomodare cu judecătorul și grefiera. Recomandat este ca opinia copilului să fie investigată de un psiholog expert cu competențe în expertiza copilului și familiei aflate în divorț.

Ce recomandări de bune practici există în cazul familiilor cu părinți divorțați, când vin primele Sărbători după ce părinții nu mai locuiesc împreună?

Respectarea programului de vizită, așa cum a fost stabilit de instanța de judecată sau la notar. Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza sunt sărbători importante: încurajați copilul să comunice online, dacă nu se poate, din cauza distanței, o întâlnire față în față, cu celălalt părinte. Copilul așteaptă cadouri de la ambii părinți. Stabiliți ce cumpără fiecare părinte, ca să nu dublați cadoul. Sănătos ar fi să-i cumpărați împreună cadoul și să i-l oferiți împreună, chiar dacă sunteți divorțați. Copilul nu are nevoie de două telefoane, tablete, hanorace, biciclete etc. De Sărbători, ne vedem adesea și cu familia lărgită: bunicii, unchii și mătușile, verișorii ‒ toți așteaptă să se întâlnească. Încurajați copilul, acompaniați-l la masa din familie, cu uratul, să-i sorcovească. Copilul trebuie să înțeleagă că părinții nu se mai iubesc, dar amândoi continuă să-l iubească și că în viața lui vor rămâne prezenți amândoi, chiar dacă separat. Când va fi major, nu o să-l intereseze care dintre părinți a înșelat, a primit o sumă mai mare la partaj, s-a recăsătorit cu secretara sau instructorul de fitness, ci cât de mult l-au protejat părinții de conflictul dintre ei.

Există viață după divorț?

Întotdeauna! Important este ca persoanele care au divorțat să fie preocupate de calitatea noii vieți. Unii trebuie să iasă din statutul de victimă nefericită, trădată și abandonată, alții să nu mai repete aceleași greșeli în alegerea partenerului(ei) și, cel mai important, să se bucure de libertate, de evadarea din relația toxică. Sunt persoane care s-au însănătoșit de boli fizice după divorț, au succes profesional și și-au dublat-triplat veniturile, sunt fericite, au chef de viață și privesc cu optimism înainte. Însă, este o perioadă grea și mulți simt nevoia ajutorului psihologic.