Alienarea parentală, un abuz împotriva copiilor rămas încă nepedepsit

Alienarea parentală este un fenomen care tinde să ia o amploare tot mai mare în România, fiind strâns legată de separarea familiei sau divorț. Tot mai mulți părinți despărțiți semnalează public astfel de cazuri pe rețelele de socializare, încercând să atragă atenția asupra acestui fenomen periculos. În timp ce autoritățile ridică din umeri, copii alienați sunt victime sigure.
Alienarea parentală este un proces ce cunoaste o desfasurare în timp, astfel că vorbim despre existența unor 3 stadii, potrivit profesorului de psihiatrie Richard A. Gardner în ”The Parental Alienation Syndrome”:

■ stadiul usor : atunci când copilul manifestă doar o parte din cele mai importante simptome iar legătura cu părintele respins și familia acestuia este menținută. Dacă familia beneficiză de consiliere psihologică și este ajutată, există o posibilă îmbunătățire a situației;
■ stadiul moderat: în această fază campania de denigrare este demarată și sunt prezente aproape toate simptomele menționate. Este prezentă agresivitatea, ostilitatea și se întrevede și manipularea. Dacă se intervine terapeutic, există șanse ca situația să evolueze pozitiv. În caz contrar, dacă se prelungește pe o perioadă mai mare de timp, alienarea se poate transforma în stadiul sever;
■ stadiul sever: copilul își respinge cu învervșunare părintele alienat, toate simptomele menționate sunt prezente, copilul manifestă agresivitate fără vinovăție, lipsa ambivalenței este evidentă iar evoluția situației este una problematică. În acest stadiu (sever) putem vorbi de un refuz categoric al copilului de a accepta contactul cu părintele de care a fost alienat.

Atât în stadiul ușor cât și în stadiul moderat poate fi reținută alienarea parentală și cu atât mai mult în cazul unui refuz categoric în stadiul sever.

Nu putem face referire la alienare parentală doar în cazul unui refuz categoric ci în toate stadiile, conform criteriilor de diagnosticare a alienării parentale stabilite de R. Gardner, prin stabilirea unui nivel minim, moderat sau sever.

Acest refuz al copilului, preponderent în primele 2 stadii este unul parțial, copilul poate refuza contactul cu părintele înstrăinat sau poate accepta contactul cu acesta, la influența părintelui alienator, întrucât vorbim despre ceea ce psihologii numesc manipulare și ”spălare pe creier”, fiind în realitate un refuz indus.

Prin urmare, există cazuri când copiii acceptă contactul cu părintele înstrăinat într-o anumită zi și refuză categoric de a dormi la acel părinte sau de a sta pe o perioadă mai lungă de timp, părintele respins neavând deficiențe parentale, nefiind abuziv cu copilul său, percepția minorului fiind nerealistă și distorsionată.

Potrivit autorului și psihoterapeutului Ross Rosenberg, ”manipularea prin distorsiune este o strategie de spălare a creierului și este completă atunci când povestea de viață a copilului se subordonează ficțiunii părintelui său.”

Prin manipulare, părintele alienator urmărește să pună copilului ”ochelari de realitate virtuală”, obligându-l și manipulându-l să renunțe la percepțiile lui reale și să adopte perspectiva distorsionată a părintelui său.

O definiție combinată a acestei manipulări conform dicționarelor Cambridge, Oxford și Merriam Webster, este următoarea: ”A-i face pe copii să creadă doar ceea ce vor ei să creadă, spunându-le cotinuu că este adevărat și împiedicând orice altă informație să ajungă la ei. (Asa se explică astfel că acești copii trăiesc într-un mediu supravegheat și controlat îndeaproape de către părinții alienatori, aceștia neeexpărimându-și acordul pentru consilierea psihologică a copilului sau pentru a merge în diferite alte tabere, excursii cu alți copii decât cu cei care fac parte din grupul părinților alienatori pentru a urmări informațiile care ajung la copii. De altfel, parinții alienatori interoghează copilul în amănunt atunci când acesta își petrece timpul cu părintele alienat sau în alte medii necunoscute părintelui alienator.)”

De multe ori acești copiii pot manifesta un comportament simulat chiar și în cadrul efectuării unei expertize/evaluări psihologice sau în cadrul audierii în fața instanței de judecată astfel încât atât psihologii cât și magistrații vor trebui să deceleze cu claritate opțiunea reală a copilului ce se ascunde în spatele refuzului acestuia, prin raportare la întregul ansamblu probator al cauzei (înscrisuri, martori, înregistrări audio/video, mesaje, expertiză etc.) dar și a situației de fapt.

Evident, fiind un ”abuz psihologic cu ușile închise”, astfel cum susțin psihologii ce investighează astfel de cazuri sau ”abuz emoțional subtil” e necesară o analiză mai profundă din partea tuturor celor implicați.

Dacă atunci când vorbim de alienare parentală vorbim de abuz psihologic asupra unui copil – exercitat de un părinte pentru a influența în sens negativ relația copilului cu celălalt părinte, este imperios necesar ca un minor ce este supus unui asemenea abuz să urmeze ședințe de psihoterapie pentru îmbunătățirea relației copilului cu părintele înstrăinat.
Alienarea parentală este recunoscută oficial ca formă de abuz psihologic asupra copilului, conform unui act publicat în Monitorul Oficial în 2016.

Recunoaşterea fenomenului alienării parentale s-a făcut prin intermediul Dispoziţiei Colegiului Psihologilor din România (CPR) nr. 2/2016, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 144 din 25 februarie. Actul a fost emis de CPR în principal în baza practicii de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare şi a Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale.

„Se recunoaşte fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte”, scrie în dispoziţia publicată recent.

Totodată, CPR a recunoscut prevederile Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale (încheiat la 1 februarie 2016 între Institutul de Psihologie Judiciară – IPJ şi Asociaţia Română pentru Custodie Comună – ARPCC) şi necesitatea formării profesionale a psihologilor în domeniul alienării parentale.

În prezent, nici protocolul, nici dispoziţia CPR nu produc efecte concrete în cazurile din România, iar aceste documente nu au produs modificări care să includă în legislaţie măsuri concrete pentru combaterea fenomenului de alienare parentală.

„Dispoziţia CPR este importantă nu atât ca efecte juridice, ci ca punct de plecare în abordarea înstrăinării sistematice pe care o fac uneori părinţii, mai mult sau mai puţin inconştient. Această înstrăinare a copilului faţă de celălalt părinte este o greşeală faţă de copil, este negarea unui drept pe care îl are un copil: acela la doi părinţi. Calificarea alienării în sensul unui abuz este importantă, căci în acest mod instanţele pot înţelege efectele psihologice concrete pe care le pot avea aceste comportamente ale părinţilor în creşterea şi educarea unui copil”, susține Liliana Grădinaru, avocată şi consultantă pe Forumul AvocatNet.ro.

În timp ce România întârzie să găsească pârghiile legale și să adopte modificări legislative concrete pentru combaterea alienării parentale, multe state au făcut pași importanți în acest sens.

Instanțele supreme din întreaga lume recunosc acum alienarea parentală (PAS) ca o formă gravă de abuz asupra copiilor cu efecte pe termen lung și rezultate grave pentru „Child PAS”. Unele jurisdicții au introdus alienarea parentală ca infracțiune, ultimile fiind Brazilia și Mexic. Alte jurisdicții pot suspenda pensia alimentară în cazul în care are loc alienarea parentală. De Exemplu, în New York, în cazul lui Robert Coull v. Pamela Rottman, No. 2014-01516, 2015 N. Y. App. Div. LEXIS 6611 (2 septembrie 2015), în care tatăl a fost împiedicat să își vadă fiul de către mama copilului printr-un „tipar de alienare”, pensia alimentară a fost suspendată. Unele instanțe din Statelor Unite au încercat, de asemenea, să abordeze problema prin terapie de reunificare obligatorie; dar nu există nici o lege federală sau de stat care să reglementeze alienarea parentală în prezent în S.U.A. Ca urmare a lipsei de încredere în martorii experți, multe instanțe cer acreditarea profesională și înregistrarea oricărei persoane ce invocă termenii de alienare parentală.

Statele Europei au în evidența lor de jurisprudență excesiv de multe cazuri evidente de alienare parentală majoritatea nerezolvate. Campioane sunt Cehia și Bulgaria, conform portalului CEDO, iar România vine tare din urmă. Nici Germania sau Franța nu fac excepție. Instinctul îmi sugerează faptul că nu poate fi deloc întâmplătoare această situație uniformă continental dacă este să pornim de la „intransigența” Norvegiei sau Finlandei și până la spoturi publicitare isterice contra noțiunii străvechi de familie de prin Balcani (cum ar fi cazurile Smicală, Bodnariu, Barbu). Statul român a fost obligat recent de CEDO să-i plătească despăgubiri unui tată care nu a fost lăsat să-și vadă copilul. (Detalii aici: https://www.clujust.ro/…/VLAD-IMPOTRIVA-ROMANIEI_2022…)

Mulți judecători români văd procesul alienării parentale doar ca fiind un rezultat conex al certurilor dintre părinții divorțați, chiar și la ani distanță. Sacrilegiul de viață la care, începând cu părintele alienator și terminând cu procurorul sau judecătorul care-i dosește fapta fatal de evidentă, are un deznodământ deja mocnit în viitorul adolescent, apoi adult, al copilului alienat. Starea lui nu va mai fi niciodată vindecată complet, după cum scriu cei mai tari psihologi ai lumii. Imposibilitatea este determinată de faptul că acești copii sunt nevoiți să admită în timp eroarea creată prin folosirea lor dezvoltând un sentiment de vină profundă față de părintele de care au fost înstrăinați, vină pe care nu au avut-o de fapt niciodată dar care le blochează “eu”-ul de om complet. Este imposibil de revenit chiar și prin scuze restante la o situație normală, întrucât societatea a lăsat undeva în spate o fractură să se refacă fără nicio asistență concretă și reală.

sursa: Copiii Statului Eșuat

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *