Alienarea parentală și consecințele acesteia asupra copilului, subiect de debatere la TVR1 (VIDEO)

În anul 2022, a fost pronunțat un divorț pentru fiecare cinci cupluri căsătorite. Din 1990 și până astăzi, rata divorțului în România a crescut cu 75%. Sunt foarte multe, probabil, și separările cuplurilor necăsătorite.

Aceste despărțiri sunt o traumă nu doar atunci când este vorba despre violență domestică, alcoolism ori infidelitatea conjugală. Chiar și despărțirile amiabile sunt dureroase. Trauma capătă, însă, o importanță aparte atunci când la mijloc se află copii. Copii care văd, care aud și care trăiesc, la rândul lor, separarea părinților. Copii care sunt folosiți, împotriva voinței lor și cu urmări dramatice, ca arbitri, ca monedă de schimb ori ca instrument de șantaj chiar de către cei care le-au dat viață.

Numărul de cazuri de alienare parentală a crescut accelerat în ultimii ani. Studiile internaționale indică faptul că, în 10 până la 15% dintre divorțuri, este prezentă această formă de abuz, care își poate face apariția cu până la 6 ani înainte de divorțul propriu-zis.

Ce este alienarea parentală? Care sunt consecințele acesteia asupra copilului? Care sunt mecanismele existente sau care ar trebui să existe în România pentru prevenirea și reducerea acestui fenomen?

Jurnalistul Bogdan Muzgoci și Mihaela Olaru, avocat și moderator al emisiunii „Oamenii și legea”, alături de invitații lor, au cautat răspunsuri la aceste întrebări în ediția intitulată „CÂND COPILUL DEVINE INSTRUMENT DE ȘANTAJ LA DIVORȚ”.

Invitați în emisiune au fost:

Mădălin Turcu -părinte alienat care s-a luptat 10 ani cu sistemul
Elena Tudor – Director General DGASPC
Mitran Marius Cosmin – avocat
Ioan Mușat – executor judecătoresc
Irina Rotaru – psiholog judiciar
Andreea Marin -psiholog
Cristi Patrascu – părinte alienat dar care a trecut și prin experiența copilului alienat

De asemenea în emisiune au avut intervenții:

Andreea Dodon – o mămică alienată
Cătălin Radu – un tătic alienat

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *