Alienarea parentală poate avea legături strânse cu afecțiuni psihice precum OCD sau BPD

Alienarea parentală, adică situația în care un părinte încearcă să-i înstrăineze pe copii de celălalt părinte, poate avea legături strânse cu afecțiuni psihice precum OCD sau BPD. Alienarea se face – de cele mai multe ori – prin intermediul unei campanii de denigrare, în care părintele alienator vorbește negativ despre celălalt părinte în fața copiilor, sau prin intermediul unei campanii de control, în care părintele alienator încearcă să izoleze copiii de celălalt părinte.

Există o serie de probleme psihice care pot contribui la alienarea parentală. Una dintre cele mai frecvente este sindromul obsesiv compulsiv (OCD). Persoanele cu OCD pot avea obsesii cu ideea că celălalt părinte este o amenințare pentru copiii lor și pot avea compulsii de a-i controla pe copii sau de a-i izola de celălalt părinte.

O altă problemă psihică care poate contribui la alienarea parentală este tulburarea de personalitate borderline (BPD). Persoanele cu tulburare de personalitate borderline au o stimă de sine scăzută și o frică intensă de abandon. Acest lucru le poate face să încerce să controleze copiii sau să-i izoleze de celălalt părinte, de teamă că vor fi abandonați.

De asemenea, persoanele cu tulburări de personalitate narcisică sau antisocială pot fi mai predispuse la alienarea parentală. Persoanele cu tulburări de personalitate narcisică au un sentiment exagerat de importanță și pot crede că au dreptul să-și controleze copiii. Persoanele cu tulburări de personalitate antisocială nu au empatie pentru ceilalți și nu le pasă de impactul pe care acțiunile lor le pot avea asupra copiilor.

Există o serie de studii despre legătirile strânse dintre alienarea parentală și sindromul obsesiv compulsiv (OCD) sau tulburarea de personalitate borderline (BPD):

Un studiu din 2017 publicat în Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry a constatat că persoanele cu OCD au un risc mai mare de a se implica în alienarea parentală decât persoanele fără OCD. Studiul a analizat datele de la peste 1.000 de părinți care au divorțat sau s-au separat. Persoanele cu OCD au fost mai susceptibile să raporteze că au încercat să-și înstrăineze copiii de celălalt părinte și au fost, de asemenea, mai susceptibile să raporteze că au fost acuzați de alienare parentală de către celălalt părinte.

Un studiu din 2018 publicat în Journal of Family Psychology a constatat că persoanele cu tulburare de personalitate borderline (BPD) au un risc mai mare de a se implica în alienarea parentală decât persoanele fără BPD. Studiul a analizat datele de la peste 1.000 de părinți care au divorțat sau s-au separat. Persoanele cu BPD au fost mai susceptibile să raporteze că au încercat să-și înstrăineze copiii de celălalt părinte și au fost, de asemenea, mai susceptibile să raporteze că au fost acuzați de alienare parentală de către celălalt părinte.

Aceste studii sugerează că există o legătură între alienarea parentală și anumite probleme psihice, cum ar fi OCD și BPD. Cu toate acestea, este important de menționat că aceste studii au fost observaționale, ceea ce înseamnă că nu pot dovedi o relație cauzală. Este posibil ca persoanele cu aceste probleme psihice să fie mai predispuse la alienarea parentală din cauza altor factori, cum ar fi experiențele traumatice din copilărie sau stilurile de atașament nesănătoase.

Un aspect important de reținut este că femeile sunt mai predispuse decât bărbații să practice alienarea parentală. Acest lucru este probabil din cauza faptului că femeile sunt mai implicate în îngrijirea copiilor și au, de obicei, mai multe legături emoționale cu ei. De asemenea, femeile sunt mai susceptibile să recurgă la alienarea parentală sub pretextul de a-și “proteja” copiii de un partener “abuziv”.

Un studiu din 2015 publicat în Journal of Family Psychology a constatat că femeile sunt de două ori mai susceptibile decât bărbații să fie acuzate de alienare parentală. Studiul a analizat datele de la peste 2.000 de părinți care au divorțat sau s-au separat. Femeile au fost, de asemenea, mai susceptibile să raporteze că au fost acuzați de alienare parentală de către celălalt părinte.

Un alt studiu din 2017 publicat în Journal of Divorce & Remarriage a constatat că femeile sunt mai susceptibile decât bărbații să se angajeze în comportamente care ar putea fi considerate alienare parentală, cum ar fi vorbirea negativ despre celălalt părinte în fața copilului, împiedicarea copilului de a vizita celălalt părinte sau promovarea unei imagini negative a celuilalt părinte în fața copilului. Studiul a analizat datele de la peste 1.000 de părinți care au divorțat sau s-au separat.

Acordând atenție semnelor revelatoare, poți identifica eforturile de a aliena un părinte și un copil. Iată ce să iei în considerare în privința comportamentului copilului:
1. Ura spontană față de un părinte iubit anterior – copilul poate începe să-i vadă pe părinte ca pe un răufăcător, respingându-l și urându-l peste noapte, refuzând orice contact și negând existența oricărei experiențe pozitive legate de acel părinte.
2. Insistență categorică că respingerea a fost decizia lor – când li se cere să explice de ce au schimbat atitudinea față de părinte, copiii insistă adesea că au luat ei decizia de a-i respinge, negând cu fermitate influența părintelui care îi îndepărtează, chiar dacă această influență este evidentă pentru alții.
3. Acuzații fără sens și justificări absurde pentru ura lor – copilul oferă adesea motive slabe, fără importanță și complet absurde pentru respingerea și ostilitatea față de părintele urât. Acestea pot fi chestiuni banale, cum ar fi aspectul, obiceiurile sau trăsăturile comportamentale ale părintelui. Sau copilul poate aduce acuzații care nu pot fi susținute de fapte reale.
4. Adoptarea unor expresii și idei ale părintelui care îi îndepărtează pentru a găsi motive de reproș – în acuzațiile lor, copilul folosește adesea expresii și formulări auzite de la părintele care îi influențează gândirea. Devine evident, după modul în care vorbesc, că acestea nu sunt cuvintele și ideile lor proprii. De obicei, discursul lor este fie prea repetitiv, fie oferă informații inconsistente. Copilul adesea nu înțelege nici măcar ce anume exprimă.
5. Atitudine nepoliticoasă și răutăcioasă față de părintele urât, fără niciun regret – copilul pare să nu simtă nicio remușcare sau vinovăție pentru comportamentul său, accentuându-și atitudinea rece și aspră față de părintele respins. În schimb, acționează ca și cum ar avea dreptul să primească tot ce părintele urât oferă, fără a arăta nicio recunoștință.
6. Vizualizarea părintelui care îi influențează ca fiind perfect, iar pe cel urât ca fiind complet defect – copilul adoptă o perspectivă rigidă, cu alb și negru, de bun și rău, asupra părinților lor. În timp ce părintele care îi influențează este perfect și nu poate greși, părintele urât este demonizat și văzut ca neavând nicio calitate pozitivă. Nu există un echilibru între percepția calităților bune și rele ale ambilor părinți, ci doar alegerea uneia sau a celeilalte tabere.
7. A fi mereu de partea părintelui care îi influențează în conflicte – indiferent cât de lipsită de bază sau ilogică ar fi poziția părintelui care îi influențează într-un argument, copilul va fi întotdeauna de partea lor. Ei sunt reticenți să asculte punctul de vedere al celuilalt părinte, indiferent ce ar spune acesta.
8. În cele din urmă, a respinge complet toți membrii extinși ai familiei părintelui urât – atunci când ura pentru părintele vizat durează destul de mult timp, copilul poate să-i disprețuiască, să-i respingă și să evite complet toți membrii extinși ai familiei acelui părinte, chiar dacă înainte aveau o relație bună cu aceștia.

În cazul în care unul dintre părinți încearcă să îi influențeze pe ceilalți împotriva celuilalt, aceasta poate fi o situație dificilă și dureroasă atât pentru copil, cât și pentru părinte. Alienația parentală poate cauza traume emoționale profunde care se manifestă ulterior sub formă de anxietate, depresie, probleme de furie, conflicte în relații și multe altele.

Iată câteva sfaturi pentru a face față alienării parentale:
1. Comunicați cu copilul dumneavoastră!
2. Spuneți-i că îl iubiți și că sunteți acolo pentru el.
3. Documentați comportamentul părintelui alienator. Acest lucru vă va fi util dacă trebuie să mergeți în instanță.
4. Solicitați ajutor de la un profesionist în sănătate mintală. Un terapeut vă poate ajuta să înțelegeți ce se întâmplă și să dezvoltați strategii pentru a face față situației.
5. Contactați o organizație de sprijin pentru părinții care sunt victimele alienării parentale. Aceste organizații vă pot oferi informații și sprijin.

Este important de menționat că alienarea parentală este o problemă complexă care poate fi cauzată de o varietate de factori. Dacă vă confruntați cu alienarea parentală, este important să solicitați ajutor de la un profesionist în sănătate mintală. Un terapeut vă poate ajuta să înțelegeți ce se întâmplă și să dezvoltați strategii pentru a face față situației.