Absența tatălui, deficitul tatălui, foamea de tată

Cele două amenințări majore la adresa prezenței tatălui în viața copiilor sunt divorțul și nașterea în afara căsătoriei. Cercetătorii au descoperit că copiii raportează în mod constant sentimentul de abandonare atunci când tații lor nu sunt implicați în viața lor. Copiii fără tată prezintă în mod constant o supraprezentare într-o gamă largă de probleme de sănătate mintală.

Conform raportului UNICEF din 2007 privind bunăstarea copiilor în națiunile economic avansate, copiii din SUA, Canada și Marea Britanie se situează într-o poziție extrem de scăzută în ceea ce privește bunăstarea socială și emoțională. Multe teorii au fost elaborate pentru a explica starea precară a copiilor din țările noastre: în special sărăcia copiilor, rasismul și clasa socială.

Un factor care a fost în mare măsură ignorat, însă – în special printre cei care formulează politici pentru copii și familie – este prevalența și efectele devastatoare ale absenței tatălui în viața copiilor.

În primul rând, o precizare: nu doresc să denigrez mamele singure sau să acuz tații care nu locuiesc cu copiii pentru această situație. Tristul adevăr este că părinții în societatea noastră nu sunt sprijiniți în îndeplinirea responsabilităților lor parentale, iar părinții divorțați, în special, sunt adesea subminați în rolurile lor de părinți, așa cum reiese din numărul mare de părinți „non-custodienți” sau „non-rezidenți” îndepărtați forțat din viața copiilor lor, ca îngrijitori zilnici, prin decizii greșite ale instanțelor de familie.Problema mea de interes vizează pe cei responsabili pentru legi și politici care subapreciază importanța părinților în viața copiilor și implicarea părintească ca fiind esențială pentru bunăstarea copiilor. În cele mai multe cazuri, copiii beneficiază de accesul la ambii părinți—și părinții au nevoie de sprijinul instituțiilor sociale pentru a fi alături de copiii lor.

În ciuda plângerilor președintelui Obama în Ziua Tatălui din 2011 cu privire la iresponsabilitatea „tatălui leneș” care nu își asumă responsabilitatea pentru copiii lor, de fapt cele două amenințări majore la adresa prezenței tatălui în viața copiilor sunt divorțul și nașterea în afara căsătoriei. De cele mai multe ori, tații sunt în mod involuntar redusi de instanțele de familie la rolul de „părinți accesorii” în loc să fie îngrijitori activi. Această perspectivă persistă în rândul multora, în ciuda faptului că, în familiile cu ambii părinți, înainte de divorț, tații împart cu mamele cel puțin o parte din responsabilitatea pentru îngrijirea copiilor. Acest lucru se întâmplă atât pentru că tații preiau o parte din sarcină în timp ce mamele lucrează mai multe ore în afara casei, cât și pentru că mulți tați nu mai sunt mulțumiți să joace un rol secundar ca părinți.

Majoritatea taților de azi doresc să experimenteze atât bucuriile, cât și provocările părintelui, să simtă satisfacție din rolul lor de părinte și să considere implicarea activă în paternitate ca o componentă de bază a identității lor.

În timp ce părinții, în general, nu sunt sprijiniți în calitate de părinți de instituțiile noastre sociale, tații divorțați, în special, sunt adesea subestimați, denigrați și îndepărtați forțat din viața copiilor lor. Cercetătorii au descoperit că, pentru copii, rezultatele sunt catastrofale pe mai multe dimensiuni:

• Autopercepție diminuată și securitate fizică și emoțională compromisă:Copiii raportează în mod constant sentimentul de abandonare atunci când tații lor nu sunt implicați în viața lor, luptând cu emoțiile lor și episoade izolate de autosupărare.

• Probleme comportamentale: Copiii fără tată au mai multe dificultăți în ajustarea socială, sunt mai predispuși să raporteze probleme în relațiile de prietenie și manifestă probleme de comportament; mulți dezvoltă o atitudine intimidatoare pentru a ascunde temerile lor subiacente, resentimentele, anxietățile și nefericirea.

• Absenteism și performanță școlară slabă: 71% dintre cei care abandonează școala sunt copii fără tată; copiii fără tată întâmpină mai multe probleme academice, obținând scoruri slabe la teste de citire, matematică și abilități de gândire; copiii din casele fără tată sunt mai predispuși să lipsească de la școală, să fie excluși de la școală, să părăsească școala la vârsta de 16 ani și mai puțin probabil să obțină calificări academice și profesionale în viața adultă.

• Delincvență și criminalitate juvenilă, inclusiv criminalitate violentă: 85% dintre tinerii din închisoare au un tată absent; copiii fără tată sunt mai predispuși să comită infracțiuni și să ajungă în închisoare ca adulți.

• Promiscuitate și sarcină adolescentină: Copiii fără tată sunt mai predispuși să întâmpine probleme de sănătate sexuală, inclusiv o probabilitate mai mare de a întreține relații sexuale înainte de vârsta de 16 ani, să renunțe la contracepție în timpul primei relații sexuale, să devină părinți adolescenți și să contracteze infecții cu transmitere sexuală; multe fete manifestă o dorință accentuată pentru bărbați și, experimentând pierderea emoțională a taților lor în mod egocentric ca pe o respingere a lor, pot deveni vulnerabile la exploatarea de către bărbați adulți.

• Abuz de droguri și alcool: Copiii fără tată sunt mai predispuși să fumeze, să consume alcool și să abuzeze de droguri în copilărie și viața adultă.

• Sărăcie și fuga de acasă: 90% dintre copiii care fug de acasă au un tată absent.

• Exploatare și abuz: Copiii fără tată sunt expuși la un risc mai mare de a suferi abuz fizic, emoțional și sexual, având o probabilitate de cinci ori mai mare să fi experimentat abuz fizic și maltratare emoțională, cu un risc de o sută de ori mai mare de abuz fatal; un studiu recent a raportat că preșcolarii care nu locuiesc cu ambii părinți biologici au de patruzeci de ori mai multe șanse de a fi abuzați sexual.

• Probleme de sănătate fizică: Copiii fără tată raportează semnificativ mai multe simptome de sănătate psihosomatică și boli precum dureri acute și cronice, astm, dureri de cap și dureri de stomac.

• Tulburări de sănătate mintală: Copiii fără tată sunt în mod constant supraprezențați într-o gamă largă de probleme de sănătate mintală, în special anxietate, depresie și sinucidere.

• Șanse de viață: Ca adulți, copiii fără tată au mai multe șanse să fie șomeri, să aibă venituri mici, să rămână pe asistență socială și să trăiască în sărăcie.

• Relații viitoare: Copiii fără tată tind să intre mai devreme în parteneriate, sunt mai predispuși la divorț sau la dizolvarea uniunilor lor de conviețuire și au mai multe șanse să aibă copii în afara căsătoriei sau în afara oricărui parteneriat.

• Mortalitate: Copiii fără tată au mai multe șanse să moară în copilărie și să trăiască în medie cu patru ani mai puțin pe parcursul vieții.

Având în vedere faptul că aceste probleme sociale și altele corelează mai puternic cu absența tatălui decât cu orice alt factor – depășind rasismul, clasa socială și sărăcia – absența tatălui poate fi cu siguranță cea mai critică problemă socială a vremurilor nosatre. În „America fără tată”, David Blankenhorn numește criza copiilor fără tată „cea mai distructivă tendință a generației noastre”. Un raport recent din Marea Britanie de la Universitatea din Birmingham, „Tată și Eu”, confirmă afirmațiile lui Blankenhorn, concluzionând că nevoia de un tată are o amploare epidemică și „deficitul de tată” ar trebui tratat ca o problemă de sănătate publică.

Ignorăm problema absenței tatălui în detrimentul nostru.

Ceea ce este poate cel mai îngrijorător este lipsa de reacție din partea legiuitorilor și formulatoarelor de politici, care fac doar declarații de principiu cu privire la importanța „intereselor superioare ale copilului”, dar ignoră absența tatălui, trecând cu vederea întregul ansamblu de cercetări privind consecințele grave asupra bunăstării copiilor.

Care este soluția la absența tatălui?

Mulți susținători ai drepturilor tatălui au subliniat necesitatea unor modalități rapide, cu costuri reduse și eficiente pentru ca părinții care nu locuiesc cu copiii să aibă drepturile de timp petrecut cu aceștia, așa cum sunt stabilite de instanță. În timp ce respectarea accesului este importantă, adoptarea legislației privind împărțirea responsabilităților parentale ar fi o măsură mai eficientă pentru a asigura implicarea activă continuă a ambilor părinți în viața copiilor. O prezumție legală a părintelui împărțit (co-parenting) ar confirma rolul principal al ambilor părinți și ar evidenția faptul că, chiar în absența unei relații conjugale, responsabilitățile părintești ale mamelor și taților pentru nevoile copiilor lor sunt „sacre” și, prin urmare, meritorii de protecție și recunoaștere legală deplină.

Edward Kruk Ph.D., profesor emerit de Științe Sociale la Universitatea British Columbia

Sursa: Psychology Today