14% dintre tații din România și-au luat concediu pentru creșterea copilului anul trecut

14% dintre tații din România și-au luat o perioadă de concediu pentru creșterea copilului anul trecut, un număr de 14 ori mai mare decât acum aproape un deceniu. Legea prin care i se permite și celuilalt partener să stea acasă cu copilul e un imbold pentru mulți tați. Radu Caragea, basistul trupei “Omul cu șobolani” și activist la organizația “Funky Citizens”, este unul dintre bărbații români care au stat cu copiii lor când erau doar un bebeluș și își povestește experiența.

România este printre țările cu cele mai bune pachete pentru noii părinți din lume. Acoperă 85% din veniturile celui care stă în concediu și acordă posibilitatea ca de minimum două luni, din totalul de 24, să beneficieze celălalt partener. Mai sunt la fel de generoase țări precum Estonia, Grecia, Portugalia, Germania, Slovenia, Israel, Spania și Polonia, unde sunt acoperite veniturile 100%. În Norvegia se acoperă 94%, în Franța și Bulgaria – 90%, potrivit World Population Review.
În UE, legislația prevede minimum 14 săptămâni de concediu, din care două obligatorii, dar majoritatea țărilor europene oferă o perioadă mai lungă.

La polul opus, în SUA, de pildă, legea permite acordarea unei perioade de până la 12 săptămâni, dar fără plată. Există însă angajatori care oferă plăți parțiale din salariu pentru perioada în care persoana respectivă stă acasă cu copilul.

„Noi am alăptat copilul împreună, adică eu am alăptat copilul la sânul ei”
Pentru Radu Caragea, responsabil administrativ la asociația Funky Citizens și managerul unor mici firme ale familiei sale, decizia de a sta în concediul de creștere a copilului a însemnat niște calcule. Financiare, dar și de carieră.
Radu este basistul formației Omul cu șobolani și flexibilitatea muncii sale îi permitea asta.
„Eu în concediu puteam să mai fac o grămadă din activitățile astea, atât timp cât nu eram remunerat pentru ele, dar puteam să-mi păstrez locul în mediul meu, nu mă pierdeam pe mine însumi ca persoană în afară de părinte, singura condiție fiind să nu fiu remunerat. La Funky vorbeam la telefon, eram la curent cu ce se întâmplă în asociație, la formație puteam să merg să-mi fac concertele atât timp cât nu-mi luam banii pentru ele. La nevasta mea ar fi fost mai ciudat, ea fiind actriță, dacă și-ar fi luat concediu, nu ar mai fi fost distribuită doi ani în nimic, deci nu putea merge nici la repetiții, nici la spectacole”, spune Radu astăzi.
El a stat în concediu toate cele 23 de luni, perioada încheindu-se în august 2020. În tot acest timp, și el, dar și soția sa, Smaranda, și-au împărțit sarcinile în ceea ce-l privește pe cel mic. Cele care se puteau împărți. „La alăptat nu puteam să mă descurc (râde). Iar somnul venea cu alăptatul la pachet. Vorba nevesti-mii: noi am alăptat copilul împreună, adică eu am alăptat copilul la sânul ei. Așa zicea ea, că ne mai trezeam și mă duceam pâș-pâș, luam copilul, îi puneam la piept și nevasta dormea”, își amintește el.

„Ca bărbat te confrunți, înveți noi feluri de a iubi”
Provocări au fost cu duiumul în acei primi doi ani. „Îmi amintesc de perioadele cu trezit de șapte ori pe noapte. Îmi amintesc perfect cum era feelingul ăla când stăteam în fund cu mâna pe copil, ca nu cumva să se prăbușească din brațele nevesti-mii și cu ea adormită așa, cu sânul în gura copilului. Îmi aduc aminte de primele săptămâni și luni, au fost destul de dese situațiile în care copilul avea nevoie de zgomot de fond, îl ajuta și noi nu reușeam altfel și stăteam cu foehnul în brațe, turcește și am adormit pe zgomotul de foehn, ceea ce nu știu dacă copilul a făcut neapărat”, povestește amuzat astăzi, într-o cafenea de pe strada Plantelor.
Dar peste toate, beneficiile emoționale au bătut orice suferință. „Înveți și răbdarea, și stoicismul, ca bărbat te confrunți, înveți noi feluri de a iubi, de a te atașa și de a-ți conștientiza emoțiile, pentru că e superintens. Ești acolo trup și suflet, în probabil singura relație cu cineva care e absolut neajutorat și depinde în totalitate de tine”, spune Radu.
În plus, crede că s-a conectat cu soția sa „într-un fel în care cred că puține cupluri o fac”. Per total, au făcut o echipă excelentă: „La scutece am fost mai mult eu, băița împreună, mâncat împreună, jucat care cum, dar împreună, am făcut foarte multe împreună. Cred că ne-a adus foarte multe beneficii decizia asta”.
A fost și un mod de a exorciza câteva frici. „Două lucruri m-au ajutat foarte mult: unul că sunt genul care se aruncă foarte repede în situații și doi, de-a lungul timpului mi-am dezvoltat latura asta de problem solver, că nu eram de la început. Așa că în momentul în care văd o provocare în fața mea nu mă gândesc la ce ar putea să se întâmple, ci cum să rezolv, încep să fac harta mentală a posibilelor obstacole. Așa că de la început am avut gândul: Doamne, Dumnezeule, până la urmă e un copil, s-au născut jde miliarde pe planeta asta, ce se poate întâmpla? Bineînțeles că se pot întâmpla, doar că asta a fost atitudinea”.

Profilul feministului
Crede că societatea românească e în schimbare, dar profilul celor care aleg totuși să stea în concediu postnatal se învârte tot în zona celor cu studii și joburi liberale, cu concepte feministe: „Am crescut foarte feminist, cu girl power, nici prin cap nu mi-ar fi trecut – am avut scurte perioade prin adolescență, mai degrabă influențat de colegi sau de mediu – că stai, fetele fac mai degrabă asta, băieții asta. Dar mi-a trecut urgent, că valorile de acasă erau altele și m-au ajutat”, spune Radu, care a fost crescut cu grijă și iubire mai mult de mama și bunica lui.
„Locuim în București, avem prieteni cosmopoliți, moderni, suntem din bulă. Avem internet de multă vreme, sunt într-un cerc de ONG-iști, deci reacția lor a fost: ok. Dacă nu ești un pic ieșit din medie, bărbat mai feminist, o femeie care să aibă mai multe oportunități, mai ieșit din standard și să înceapă niște discuții, altfel nici nu știu dacă știu mulți tați că au posibilitatea asta”, spune Radu Caragea.
Așadar, acum când nu trebuie decât să verifice din când în când aplicația de la grădiniță și își poate organiza ziua cu mai mare ușurință, se simte norocos că a trecut prin cei doi ani: „Mi-am dat seama de ceea ce foarte mulți bărbați nu au șansa să-și dea seama, de cum anume se formează atașamentul emoțional. Cred că aia a fost marea lecție pentru mine, că atașamentul emoțional cu copilul, din primii doi ani, este și foarte important, dar și foarte plăcut, te schimbă ca persoană”.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *